Iulian Bulai, după ce George Simion l-a urecheat în Parlament: ”Dacă îți plac băieții, e mai bine să îți asumi”

Publicat: 23 03. 2022, 15:01
Foto - Iulian Bulai Facebook

Iulian Bulai – deputat din partea Uniunii Salvați România (USR) a reacționat ironic după ce co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) l-a… urecheat în Parlamentul României. 

După gestul surprinzător al lui George Simion, Iulian Bulai a transmis, în mediul online, că respectă ”opțiunile intime” ale acestuia, ba chiar îl încurajează ”să fie sincer”.

În același timp, deputatul USR îl ”sfătuiește” pe George Simion să nu mai fie ”violent” cu colegii din Parlamentul României, considerând că astfel de manifestări arată că liderul AUR ”devine din ce în ce mai penibil”.

”George Simion, dacă îți plac băieții, e mai bine să îți asumi. Respectăm opțiunile tale intime și te încurajăm să fii sincer, dar chiar nu are rost să fii violent cu colegii din Parlament”, notează Iulian Bulai pe pagina sa de Facebook.

”Bizar, violent și nepotrivit gestul”

Comentând, în continuare, ”urecheala” la care a fost supus de George Simion, deputatul Iulian Bulai etichetează gestul acestuia drept ”bizar” și ”nepotrivit”, având în vedere statutul de parlamentar.

În finalul postării sale, deputatul USR își pune și o întrebare retorică referitoare la gest și la ceea ce l-ar determina pe un om să ibă la o asemenea atitudine.

”Simion devine din ce în ce mai penibil. Astăzi a venit să mă tragă de ureche în Parlament. Bizar, violent și nepotrivit gestul.

Mă întreb ce om ar face acest lucru”, se întreabă, pe pagina sa de socializare, deputatul Iulian Bulai.


Citește și: