Ivan Patzaichin, condus pe ultimul drum. Canotorul de legendă al României, înmormântat la Bellu (LIVE VIDEO&FOTO)
Ivan Patzaichin a fost înmormântat, marți, 7 septembrie, la Cimitirul Bellu din Capitală, cu onoruri militare. Trupul neînsuflețit a fost depus de luni, 06 septembrie, la Clubul Sportiv Dinamo.
Update – Sicriul lui Ivan Patzaichin a fost coborât în criptă, la Cimitirul Bellu. Garda de onoare a tras salve de armă.
Peste 100 de persoane au participat, marţi, în curtea Complexului Sportiv Dinamo, la slujba religioasă de înmormântare a fostului campion olimpic Ivan Patzaichin, decedat duminică, la vârsta de 71 de ani.
Marți, la 13:05, a început slujba religioasă în memoria fostului mare campion, care a avut loc la sediul clubului Dinamo din Ștefan cel Mare. Zeci de coroane și de lumânări au fost depuse de familie, rude și prieteni.
Slujba, oficiată de 2 preoţi, a avut loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor, în interiorul Muzeului Clubului Sportiv Dinamo din cadrul complexului sportiv.
Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, și Ivona Beatrice, fiica lui Ivan Patzaichin, au avut discursuri emoționante la slujba de înmormântare.
„Povestea lui Ivan Patzaichin este sfântă. Este icoana sportului românesc. Ivan nu numai că a fost cel mai bun din toate timpurile, dar a dat înapoi sportului înzecit, așa cum o face un campion adevărat, un campiOM.
Până în 2010, a călăuzit zeci de generații și a obținut aceleași performanțe și ca antrenor. Sunt mândru că l-am cunoscut și am învățat atâtea de la el. Un om de o bunătate și o modestie ieșită din comun”, a spus Mihai Covaliu.
„Azi și de-a lungul vieții lui s-a scris infinit de mult. În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, ci a fost iubit de toți oamenii de pe Pământ. Pentru mine, pentru mulți, pentru toți, tata a fost Ivan Inimă de Aur. Îl necăjeam când îi spuneam că este prea bun, mai ales la restaurant, când voia să mănânce și să ducă furculița spre gură, iar cineva îl bătea pe umăr pentru o poză sau autograf. El lăsa furculița plină înapoi de fiecare dată și făcea o poză. Acesta era tatăl meu.
Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist sau să dezamăgească pe cineva. A iubit oameni, a iubit sportul, iar pe mine și pe mama ne-a adorat. Viața lui a fost frumoasă, chiar dacă nu întotdeauna a fost ușoară. A iubit viața, iar viața l-a iubit. Din păcate, în acest an, ursitoarea cea rea și-a adus aminte de el și acum l-a luat de lângă noi”, a spus Ivona Beatrice, fiica lui Ivan Patzaichin.
În momentul plecării către Cimitirul Bellu, sicriul a fost întâmpinat cu aplauze de către public.
După slujba religioasă, care a avut loc în Muzeul CS Dinamo, unde a fost depus sicriul începând de luni, Garda de onoare a dat onorul militar împreună cu Muzica militară a Jandarmeriei Române.
La ora 14:00, sicriul cu trupul neînsufleţit al marelui campion a ajuns la Cijmiterul Bellu.
Plecarea cortegiului funerar spre Cimitirul Bellu a avut loc la ora 14:00, pe următorul traseu: Dinamo – Șos. Ștefan cel Mare – Calea Dorobanților – Bd. Dacia – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu.
Printre cei care au venit să își ia rămas bun de la celebrul sportiv se numără și Principele Radu, reprezentând Casa Regală, dar și Aurelian Temișan, soția lui, Monica Davidescu, Horia Brenciu, Leon Rotman, fost canoist, dublu campion olimpic la Melbourne, în 1956. La priveghi a fost prezent și liderul AUR, George Simion.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a trimis o coroană funerară.
Luni, pe 6 septembrie, toți cei care l-au admirat pe fostul sportiv au venit la priveghi, la Muzeul Clubului Sportiv Dinamo.
Ivan Patzaichin a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 71 de ani.
Fostul sportiv fusese internat de trei luni la Spitalul Elias din Capitală. În luna februarie a acestui an, legendarul canoist a fost diagnosticat de medici cu o boală nemiloasă, cancerul pulmonar, așa cum au informat apropiaţii marelui campion.
Familia sa a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cutremurător. „Ivan a plecat. Şi nu se mai întoarce”, este mesajul semnat „Familia”.
Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în judeţul Tulcea.
Ivan Patzaichin s-a remarcat într-un sport dificil, kaiac-canoe, fiind unul dintre puţinii performeri români căruia i s-a ridicat statuie încă din timpul vieţii. S-a născut la Mila 23, în Deltă, 26 noiembrie 1949. Canotorul şi-a petrecut copilăria în barcă, la fel ca ceilalţi oameni ai acelor locuri, câştigându-şi existenţa din pescuit. A avut șansa, după cum a recunoscut-o chiar el, să fie recomandat la Dinamo de câţiva oameni ai Deltei care erau medaliaţi la competiţiile internaţionale. Aşa a ajuns în lotul de kaiac-canoe al clubului bucureştean pe care l-a servit timp de 43 de ani, dintre care în 18 ca sportiv.
În 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, într-o serie de calificări, lui Ivan Patzaichin i s-a rupt pagaia. Regulamentul preciza că dacă pagaia se rupe în primii 25 de metri, atunci se reia cursa, dar cursa nu s-a oprit.
Patzaichin a reușit să obțină calificarea în finală, după ce delegația României a făcut contestație, și chiar a obținut o medalie de aur.
Este cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint.