Ivan Patzaichin și pasiunea pentru pescuit: ”Pe vremea mea, noi aveam grijă de bogăţia din jurul nostru. Din ea ne hrăneam”

Ivan Patzaichin a trecut în neființă la 71 de ani, duminică, după ce a devenit un exemplu în ceea ce privește perseverența și sacrificiul pentru ”visul împlinit”. Lumea sportului, îndurerată, și-l va aminti, mereu, în postura de mare campion, iar viața sa simplă, fără toate acele ”paietele” strălucitoare care nu fac altceva decât să urâțească realitatea contemporană, ar putea deveni subiect de film.

Activitatea sportivă rămâne, firește, esențială, atunci când dorești să creionezi un portret al campionului. Însă nu trebuie lăsate deoparte amintirile sale minunate.

Crescând în Delta Dunării, Ivan Patzaichin a fost și un pescar redutabil. Iar poveștile sale nu au fost ”pescărești”, ci desprinse din adevărurile trăite, simțite și gustate chiar de el.

Spunea, în timpul unui interviu, că ”acum e jaf”, referindu-se la pescuitul ”fără limite” din Delta Dunării.

“Când eram mic, oamenii ştiau când şi, mai ales, cât să pescuiască. Acum e jaf! Pe vremea mea, noi aveam grijă de bogăţia din jurul nostru. Din ea ne hrăneam. Ţin minte că aveam în faţa casei o salcie bătrână. Era tezaurul nostru viu. Nu pescuiam niciodată acolo. Doar în timpuri grele, când nu puteam ieşi pe apă şi mama nu mai avea ce pune pe masă, tata arunca plasa la rădăcina ei”, dezvăluia Ivan Patzaichin în 2015.

”Abia am putut trage tot peştele în barcă! Am umplut-o!”

Pescarul Ivan Patzaichin și-a amintit și o zi în care, după ce revenise de la un concurs, a plecat să pescuiască împreună cu tatăl său.

Locul era pregătit din timp, povestea campionul, dar în acea zi a aflat și un mare ”secret” de la tatăl său.

“Mă întorceam de la un concurs important, tata mă aştepta acasă, să mergem la pescuit împreună. Mă duce el la un loc ştiut, pregătit din timp, la nişte buturugi. Era toamna, târziu, când peştele se retrage la gropi… După ce testează apa cu gunderul, se întoarce spre mine: «Unde ies bulbuci mici, e somn. Unde ies bulbuci mari, e crap!». După asta, a aruncat prostovolul… Abia am putut trage tot peştele în barcă! Am umplut-o! Asta se întâmpla însă doar toamna, nu în fiecare zi”, își amintea Ivan Patzaichin, potrivit oamenidepoveste.ro.