Ivermectina, aviz favorabil de la Ministerul Sănătății. Reputatul medic, Virgil Musta: Poate fi folosită, dar în studii clinice. Avem nevoie de mai multe informații
Ivermectina pentru uz uman a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii. Specialiștii în sănătate au declarat că se poate utiliza în studii clinice în România, la fel ca în celelalte state europene. Medicamentul trebuie să primească avizul, insa, și de la Agenția Națională a Medicamentului (ANMDMR).
Ivermectina, aviz favorabil de la Ministerul Sănătății
La Ministerul Sănătății au ajuns două astfel de cereri pentru a include acest medicament în schema de tratament pentru bolnavii de COVID-19. Profesorul Virgil Musta, preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase, a confirmat această informaţie pentru Antena 3. Comisia a dat aviz favorabil însă nu pot introduce în cazul testelor clinice aceste medicamente, până nu sunt avizate de Agenţia naţională Medicamentului.
Reputatul medic, Virgil Musta, despre Ivermectina
Medicul Virgil Musta a declarat că trebuie parcurse câteva etape până la momentul în care Ivermectina va fi inclus în protocolul de tratament pentru infecția cu SARS-COV-2.
„La sfârşitul anului trecut am primit două solicitări de răspuns la o adresă către Ministerul Sănătăţii, făcută de două entităţi diferite care întrebau dacă Ivermentina, medicament folosit în anumite studii clinice în Statele Unite, nu poate fi folosit şi în România.
Răspunsul nostru a fost că Ivermectina de uz uman poate fi folosită, dar în studii clinice, nu să intre direct pe protocolul de infecţie SARS-Cov-2, protocolul terapeutic.
În momentul în care studiile clinice desfăşurate la ora actuală în Statele Unite şi nu numai, aduc date evidente legate de eficienţa şi beneficiile acestui medicament, să adoptăm şi noi acea atitudine pe care OMS o recomandă”, a declarat Virgil Musta.
Întrebat dacă crede în acest medicament Virgil Musca a spus că este posibil ca să aibă beneficii favorabile, dar crede că mai este nevoie de informaţii:
„Da, posibil să fie medicament cu beneficii favorabile, în această infecţie, doar că avem nevoie de date ceva mai multe. Studiile care se derulează în prezent arată acest lucru, dar sunt studii pe un număr nu foate mare de pacienţi şi ele sunt realizate de către experţi în domeniu, pentru a vedea dacă aceste studii sunt suficient de relevante sau mai necesită şi alte studii”, a mai explicat Virgil Musta preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a declarat, miercuri, că ivermectina nu este în prezent un medicament care să dovedească eficienţă în tratamentul infecţiei COVID.
„Practic, ivermectina este un medicament antiparazitar folosit atât în uz uman, cât mai ales în uz veterinar. Ca utilizare umană se recomandă mai ales sub forma unor creme, în tratamentul acneei rozacee, de exemplu, astfel încât nu este un medicament actualmente care să dovedească eficienţa în tratamentul infecţiei COVID. Studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt deocamdată inconsistente, pot să spun, din punct de vedere ştiinţific. Şi considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente care încă nu au fost testate şi considerate sigure şi eficiente în tratamentul COVID”, a explicat Moldovan, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că a cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale o opinie cu privire la folosirea ivermectinei în tratamentul anti-COVID-19.