Jaful perfect de la Societatea Națională de Radiocomunicații. Cum este căpușată și devalizată o companie strategică a României
Dacă nu există deja un manual pentru jaful perfect, probabil va fi scris după ce toate detaliile devalizării Societății Naționale de Radiocomunicații (S.N.R.) vor ieși la iveală și după ce instituțiile abilitate își vor face treaba. În acest moment, ceea ce se întâmplă în această companie strategică poate fi oprit doar cu o intervenție în forță a organelor de cercetare penală. Înainte să fie prea târziu.
Gândul a intrat în posesia unor detalii incendiare privind contractele derulate de Radiocom, în care zeci de milioane de euro sunt alocați unor firme de casă ale directorului general și acoliților săi.
Societatea Națională de Radiocomunicații este unul dintre principalii furnizori de rețele și servicii de comunicații electronice din România. Cu toate acestea, din peste 255 milioane de lei (51 milioane de euro) alocați pentru investiții, un singur proiect are legătură cu obiectul de activitate al companiei – 1,8 milioane de euro.
Restul sunt atribuiri directe sau licitații cu dedicație, pe renovări, amenajări, reabilitări și proiectări – absolut toate având un numitor comun – Silviu Radu. Acesta a fost șef la Ambulanța Brăila, iar în prezent este șeful de cabinet al directorului general SNR, Dragoș Preda, și bun prieten al acestuia, așa cum singur se intitulează.
În ultimele luni, presa din România a mai relatat tunurile de la SNR orchestrate de cei doi, iar detaliile pe care le-am obținut confirmă nivelul incredibil al acestui jaf din bani publici.
Detalii exclusive despre contracte cu dedicație către firme obscure
Reparații de fațade și amenajări de săli – trei contracte ce însumează aproximativ 500.000 de lei merg prin atribuire directă către firma Construct Team Project. O firmă cu un singur angajat în 2021, conform datelor publice pe site-ul Ministerului Finanțelor, și afaceri de doar 42.000 lei, de zece ori mai putin decât un singur contract de la SNR. Noile contracte vor propulsa, probabil, compania spre alt nivel.
În plus, nu doar că SNR nu se ocupă cu reparații și construcții, dar există și informații că dirigintele de șantier al lucrărilor derulate de această firmă, Gheorghe Iatan, tocmai ce a fost angajat pe post de consilier personal al directorului general Dragoș Preda. O situație care ar putea intra în atenția ANI și DNA.
Pentru că au ”simțit” potențialul de la SNR, Iatan și-a adus și prietenii. Așa au ajuns să meargă alte contracte, tot de proiectare sau amenajare, de peste 800.000 de lei, către Geva Consult, o firmă un pic mai mare decât precedenta (de aici și contractele mai bănoase), cu 7 angajați în 2020. Patronul Geva Consult este apropiat și de Gheorghe Iatan, consilierul lui Preda, dar și de șeful de cabinet al acestuia.
40 de milioane de euro alocați pentru reparații și geamuri termopan
La licitația pentru contractul anual de servicii medicale pentru angajați și medicina muncii, în valoare de jumătate de milion de euro, au participat patru companii: Medlife, Regina Maria, Romar și Probio.
Câștigător al licitației nu a fost unul dintre liderii pieței, companii serioase, care nu se pretează la ”parandărături”, ci Probio. Probio Eco Expert SRL este un laborator de analize medicale, care avea în 2020 un singur angajat, conform site-ului Ministerului Finanțelor. Apare, firesc, întrebarea cum să faci analize medicale, consultații și medicina muncii cu un angajat. Mai mult, firma este înregistrată în Ploiești.
Din aceleași documente care ne-au fost puse la dispoziție am aflat și că unul dintre consilierii directorului general are nevoie urgentă de un aparat foto profesional și o cameră foto profesională, pentru care sunt bugetați 35.000 de euro. Cu aparate de asemenea valoare, pare că SNR vrea să se apuce de produs emisiuni TV.
În pregătire urgentă pentru perioada următoare se mai află diverse lucrări tot din zona construcțiilor, unde directorul general și gașca de consilieri au mulți prieteni buni:
- 2 milioane de euro pentru consolidarea unor piloni,
- 800.000 de euro pentru expertize și proiectare,
- aproape 70.000 de euro pentru reabilitarea unei piscine și a unui teren de tenis,
- 3,4 milioane de euro pentru alte expertize și alte proiectări.
Iar marea surpriză vine la final: 40 de milioane de euro alocați pentru reparații și geamuri termopan. 200 de milioane de lei!
Ce legătură au toate aceste “investiții” cu obiectul de activitate al SNR? Niciuna, în mod evident. Compania nu investește în tehnologii noi pentru servicii mai bune, ci zugrăvește și schimbă termopanele. Probabil pentru că la contractele de lucrări se poate fura mai ușor.
Personajele jafului perfect de la SNR
Dragoș Preda – directorul general al SNR, cel pe care apropiații îl caracterizează numai în cuvinte care nu pot fi reproduse în presă, este abonat la sinecuri și, deși a absolvit, așa cum spune el, o universitate respectabilă – Sorbona -, nu a lucrat o zi în mediul privat, ci s-a agățat doar de funcții publice și sinecuri.
După ce a fost consilier și șef de cabinet, a ajuns secretar de stat în 2020. Poziția de la SNR a primit-o pe linie politică, dar numirea nu a fost lipsită de controverse: a fost numit pe 20 mai 2021, iar pe 2 iunie, membrii Consiliului de Administrație au anulat decizia. Ulterior, în iulie, acesta a fost repus pe funcție și, în paralel, a început jaful de proporții la SNR.
Silviu Radu a fost șef al Ambulanței Brăila în perioada 2012-2013, deși la concursul pentru ocuparea acelui post a obținut nota 4. Referințele publice despre acesta includ un scandal local, după ce s-a aflat că îi numea pe medici “animale” sau “javre”, dar și diverse reportaje recente despre alte tunuri pe care le orchestrează la SNR, cu achiziții la suprapreț de echipamente de transport radio sau emisie FM.
La mai bine de 30 de ani de la Revoluție, ar fi trebuit să dispară ”haiducismele” capitalismului feroce și jafurile evidente din bani publici. Dar pare că unele metehne nu dispar niciodată, oricât de noi sau de vechi ar fi oamenii din politică. Depinde doar ce foame de bani au.