Jandarmeria atrage atenția asupra unei noi tentative de fraudă online
Jandarmeria Română atrage atenția asupra unei noi tentative de fraudă online care are loc prin unele mesaje de tip „scam” care utilizează identitatea vizuală a instituției.
Mesajele sunt trimise prin e-mail, iar în acestea, destinatarul este informat că ar fi autorul unei infracțiuni cibernetice, fiindu-i recomandat să deschidă o „citație” atașată mesajului.
În respectivul „document”, scris cu erori de exprimare, destinatarul află că pe numele său a fost deschis, de către Interpol, un dosar penal pentru infracțiuni precum pornografie infantilă sau pedofilie.
„Bună ziua,
Ca urmare a activităților dvs. prin intermediul conexiunii dvs. la internet, poliția noastră cibernetică a detectat mai multe infracțiuni privind fluxul dvs. de date, care sunt sancționate imediat printr-o plângere în conformitate cu Codul penal, în cadrul represiunii împotriva criminalității cibernetice. Vă rugăm să luați act de citația atașată și să ne contactați cât mai curând posibil, altfel vom fi nevoiți să vă arestăm…
Cu sinceritate
FLORIN MARASCU
INSPECTORUL GENERAL AL POLIȚIEI.
Brigada pentru protecția minorilor – EUROPOL”, se arată în e-mail.
Iar „citația” atașată este următoarea:
Ce recomandă Jandarmeria
Pentru a evita apariția unor probleme pentru cei care primesc aceste mesaje false, Jadarmeria Română le recomandă cetățenilor să nu intre în panică atunci când primesc asemenea e-mail-uri și să nu dea curs solicitărilor din acestea.
„Datele prezentate în mesaje sunt false și nu provin din partea Jandarmeriei Române. Vă rugăm să nu distribuiți, să nu accesați link-urile sau fișierele atașate din conținutul acestui tip de e-mail. De asemenea, vă sfătuim să vă informați numai din SURSE OFICIALE!”, mai transmite instituția.
Poliția Română atrage atenția asupra unei noi metode de fraudă
Poliția Română atrage atenția cu privire la o nouă campanie de fraudă online, prin care unele persoane susțin că ar fi ofițeri de poliție și trimit înștiințări prin e-mail.
Autoritățile recomandă ca, în cazul în care primim astfel de mesaje electronice, să le ignorăm și să nu accesăm link-urile pe care acestea le conțin.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a avertizat recent că au revenit campaniile de phishing care au ca ţintă utilizatorii cu drepturi de administrare a unor pagini de Facebook, schema propagându-se chiar pe reţeaua de socializare.
„Au revenit campaniile de phishing care au ca ţintă utilizatorii cu drepturi de administrare a unor pagini de Facebook. Schema este extrem de simplă şi se propagă chiar pe…Facebook! Vorbim despre una dintre metodele preferate de atacatori în răspândirea paginilor de phishing, aceea de a crea postări înşelătoare pe pagini de social media nou create. De obicei, acestea sunt special concepute pentru a se afişa potenţialei victime ca o notificare legitimă. Atacatorii reuşesc acest lucru prin adăugarea unei etichete (tag) a paginii în textul postării”, a transmis, marţi, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.
Specialiștii spun că scopul principal este de a speria utilizatorul că îşi va pierde accesul la cont, dacă nu validează datele de acces la cont după apăsarea pe un link din postare, care va redirecţiona către o pagină de phishing.