Jandarmeria Constanța a aplicat alte 46 de SANCȚIUNI în urma protestelor fermierilor și transportatorilor

Publicat: 16 01. 2024, 15:45
FOTO: Caracter ilustrativ

Jandarmii au aplicat alte 46 de sancțiuni în urma protestelor fermierilor și transportatorilor de săptămâna trecută. Luni, jandarmii au anunţat că au aplicat 85 de sancţiuni.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au anunţat că, în urma acţiunilor de protest neautorizate de sâmbătă şi duminică, iniţiate de către reprezentanţi ai fermierilor şi transportatorilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa au sancţionat alţi 46 de participanţi, care au încălcat prevederile legale.

“Persoanele în cauză au fost sancţionate pentru fapte ce constituie contravenţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 23 septembrie 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, Art 26, literele a). şi d) precum şi pentru fapte care constituie contravenţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Art. 2, alin. 2) şi 25)”, au precizat jandarmii.

Ei au precizat că „sancţiunile pentru persoanele care nu au respectat prevederile legale în vigoare se vor aplica ulterior identificării acestor persoane şi stabilirii cu exactitate a faptelor de care se fac vinovaţi”.

Protestul de sâmbătă, din municipiul Constanţa, a avut loc pe Şoseaua de Centură, iar cel de duminică s-a desfăşurat în cea mai mare parte pe bulevardul de la ieşirea din municipiu spre Mangalia.

În acest context, jandarmii au făcut și recomandări. Aceștia le-au transmis protestatarilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate de autorităţi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, să adopte un comportament paşnic şi civilizat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi prudenţă în timpul deplasării pe drumurile publice pentru a preveni orice eveniment nedorit; să evite conflictele de orice natură şi să apeleze la cel mai apropiat echipaj al forţelor de ordine dacă se află într-o situaţie dificilă sau dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE | Protestul fermierilor și transportatorilor, ziua 7. Negocieri la Transporturi și Agricultură / M. Ciolacu: 99% din solicitări au fost închise

VIDEO | Cine duce tratative cu Guvernul pentru revendicările protestatarilor / Un fost candidat PSD și un fost primar PNL, printre negociatori