Prima pagină » Actualitate » Jandarmeria DEZMINTE un fake news potrivit căruia „30% dintre jandarmi nu sunt români”

Jandarmeria DEZMINTE un fake news potrivit căruia „30% dintre jandarmi nu sunt români”

Jandarmeria DEZMINTE un fake news potrivit căruia „30% dintre jandarmi nu sunt români”

Jandarmeria Român a demontat, marți, un nou mesaj fals care circulă pe rețelele de socializare și este distribuit din ce în ce mai mult. Este vorba despre o informație potrivit căreia 30% dintre jandarmi nu sunt români, „ci sunt probabil francezi”. Jandarmeria România a reacționat imediat și a transmis că „este o informație complet falsă”.

Ar trebui să știți că peste 30% din efectivele jandarmeriei nu sunt români, sunt aduși după toate probabilitățile din Franța…”, este informația publicată în mediul online. „Mesajul acesta circulă pe rețelele de socializare și, deși poate avea o notă hilară, vă garantăm că tratăm foarte serios orice dezinformare care distorsionează un adevăr evident. Este o informație complet falsă”, susțin reprezentanții Jandarmeriei Române.

Mai mult, instituția transmite că o condiție obligatorie pentru angajarea în Jandarmeria Română este ca persoanele recrutate să aibă cetățenie română și domiciliul în România.

Aceste cerințe sunt clar stipulate în legislația privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne și sunt respectate cu strictețe. Vă reamintim importanța unui informări corecte și responsabile. Vă recomandăm să verificați informațiile din surse oficiale și să evitați răspândirea unor mesaje complet neadevărate, care pot induce în eroare”, au mai precizat reprezentanții instituției.

CITEȘTE ȘI:

Jandarmeria Capitalei dezminte un FAKE NEWS, apărut pe rețelele de socializare, după proteste : „Cetățenii să se informeze din surse oficiale”

Bilanțul PROTESTULUI violent din Centrul Vechi al Capitalei. 13 jandarmi răniți și 11 dosare penale / Parchetul investighează violențele

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?