Prima pagină » Actualitate » Jandarmul care a căzut de pe cal la parada de 1 Decembrie a fost dat pe mâna procurorilor militari (EXCLUSIV)

Jandarmul care a căzut de pe cal la parada de 1 Decembrie a fost dat pe mâna procurorilor militari (EXCLUSIV)

Jandarmul care a căzut de pe cal cu ocazia paradei militare de Ziua Națională a fost trimis, împreună cu un coleg, în fața procurorilor militari. Superiorii acestuia susțin că, în cazul celor doi, există „presupunerea rezonabilă” că ar fi comis o infracțiune. În plus, Jandarmeria Capitalei a anunțat că, pe lângă sesizarea Parchetului, cei  doi vor fi dați în judecată pentru a fi obligați să plătească daune, după ce s-a considerat că au provocat prejudicii grave imaginii publice a Jandarmeriei Române.

În data de 1 decembrie, un jandarm al subunității de cavalerie din cadrul Jandarmeriei București care urma să participe la paradă a fost filmat de un trecător în timp ce se chinuia să urce în șa. Cu gesturi nesigure, militarul a reușit să se cațere pe spinarea calului, însă pentru că nu reușea să-și țină echilibrul, a început să se clatine în toate direcțiile. La un moment dat, cascheta i-a alunecat de pe cap și după ce a prins-o din zbor cu ultim reflex, a căzut din scări și s-a prăvălit pe asfalt. Totuși, bărbatul nu s-a lăsat păgubaș. A apucat animalul de căpăstru și l-a tras cu putere spre el, moment în care s-a dezechilibrat și calul, care s-a răsturnat sub privirile consternate ale trecătorilor.

Imaginile au devenit virale pe internet și în scurt timp au ajuns să fie difuzate de televiziuni și principalele site-uri de știri. Jandarmeria București a reacționat și a anunțat că a fost declanșată o anchetă internă, iar instituția se va constitui parte civilă împotriva militarului respectiv, pentru prejudicierea imaginii structurii militare din care face parte.

La două săptămâni de la producerea incidentului, într-un răspuns formulat la solicitarea Gândul, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat că ancheta internă privește, de fapt, doi jandarmi și nu unul singur, care au fost trimiși în fața consiliului de onoare.

Nu se face nicio referire cu privire la modul în care a încălcat legea cel de-al doilea jandarm, însă, cert este că în imaginile devenite publice apar doi militari, dintre care, numai unul pare să aibă probleme cu echilibrul.

În același timp, conform sursei citate, a fost sesizat și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. „Pentru lipsa sincerității și a neasumării propriilor fapte, calități esențiale unui cadru militar, împotriva celor doi jandarmi s-a dispus sesizarea parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, privind suspiciunea rezonabilă de comitere a unei infracțiuni”, a anunțar DGJMB.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că ar fi vorba despre încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate, faptă prevăzută cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Jandarmeria se constituie parte civilă

Sursele citate au precizat că încălcarea regulametelor poate face referire inclusiv la consumul de alcool sau droguri, însă, chiar dacă acest lucru s-a speculat în spațiul public ca urmare a modului în care se manifesta jandarmul, care, de altfel, a și căzut de pe cal, acesta nu a fost testat nici cu aparatul etilotest și nici cu Drug Testul, aspect confirmat, oficial, chiar de către Jandarmeria București.

„După incident aceștia nu au fost testați cu aparatele etilotest și Drug Test și nici nu au fost supuși unor analize medico-legale”, a mai arătat DGJMB în documentul transmis pe adresa Gândul.

În ceea ce privește măsurile imediate care s-au dispus împotriva celor doi militari DGJMB a anunțat că aceștia au fost mutați la altă unitate de jandarmi, iar după finalizarea procedurilor disciplinare instituția se va constitui parte civilă pentru a recupera un presupus prejudiciu de imagine.

Totuși, Jandarmeria București nu a putut explica la ce se va raporta atunci când va calcula prejudiciul și a lăsat decizia la latitudinea instanței de judecată.

„După încheierea procedurilor disciplinare, unitatea noastră va iniția demersuri pentru pentru constituirea ca parte civilă pentru prejudiciile grave de imagine cauzate Jandarmeriei Române, cu ocazia zilei Naționale a României. În cadrul normativ existent nu există criterii specifice. Astfel, va fi doar o estimare particulară a prejudiciului de imagine urmând ca instanța să aprecieze concordanța între solicitarea noastră și prejudiciul creat”, a explicat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?