Jeremy Renner, actorul cunoscut din filmele Marvel, s-a accidentat grav. Starul este în stare critică
Jeremy Renner, actorul cunoscut din filmele Marvel, s-a accidentat grav în timp ce curața zăpada de pe lângă casă. Renner, în vârstă de 51 de ani, este în stare critică, deși este stabil, a spus reprezentantul actorului. Nu au fost disponibile detalii suplimentare despre cât de grave sunt rănile suferite de starul Marvel.
Actorul are o casă în Nevada, dar nu este clar unde a fost rănit. Nordul statului Nevada a fost afectat de ninsori abundente din cauza unei furtuni care a avut loc în ajunul Anului Nou. Pe 12 decembrie, Renner a publicat pe Twitter o fotografie cu o zonă înzăpezită, scriind: ”Ninsoare din zona Lacului Tahoe nu este o glumă”
Renner joacă rolul lui Hawkeye, un membru al echipei de super-eroi din seria Avengers din universul cinematografic și de televiziune al Marvel.
Actorul a fost nominalizat de două ori la Oscar. Interpretarea unui specialist în eliminarea bombelor din Irak în The Hurt Locker din anul 2008 l-a făcut pe Jeremy Renner un actor cunoscut în întreaga lume.
Jeremy Renner a jucat în mai multe proiecte Marvel personajul Clint Barton/ Hawkeye începând cu filmul ”Thor” din 2011. În prezent, joacă în serialul ”Mayor of Kingstown” de Taylor Sheridan, al cărui sezon doi debutează în ianuarie. De asemenea, va apărea într-un serial la Disney Plus în 2023, numit ”Rennervations”, potrivit presei de peste Ocean.