Joe Biden a oferit asistenţa SUA pentru Haiti după seismul devastator de sâmbătă. Cel puțin 29 de decese au fost raportate
Preşedintele american Joe Biden a oferit asistenţa SUA pentru Haiti după puternicul seism care a lovit sâmbătă insula, a anunţat Casa Albă, potrivit agenţiei France Presse.
Preşedintele a ”autorizat un răspuns american imediat şi a mandatat-o pe directoarea Agenţiei Statelor Unite pentru Ajutor Internaţional (USAID), Samantha Powers, să coordoneze acest efort”, a indicat un oficial al administraţiei prezidenţiale americane, sub rezerva anonimatului.
Seismul a cauzat moartea a cel puţin 29 de persoane
Pe de altă parte, directorul Agenţiei de protecţie civilă din Haiti, Jerry Chandler, a declarat că seismul puternic care s-a produs sâmbătă în vestul insulei caraibiene a cauzat moartea a cel puţin 29 de persoane.
Un număr de 17 decese au fost consemnate în departamentul Grand-Anse, nouă în oraşul Cayes şi trei în departamentul Nippes, unde a fost localizat epicentrul seismului.
Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs sâmbătă în vestul insulei Haiti, fiind resimţit şi în alte ţări din Caraibe şi urmat de o alertă de tsunami în regiune, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Cu mai puțin de jumătate de oră mai devreme, un alt cutremur cu o magnitudine asemănătoare s-a produs în Alaska
Un seism cu magnitudinea de aproximativ 7,2 grade Richter s-a produs sâmbătă după-amiaza în vestul Haiti, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Cu mai puțin de jumătate de oră mai devreme, un alt cutremur cu o magnitudine asemănătoare s-a produs în Alaska. Pe lângă caniculă, incendii și inundații, anul 2021 a adus și aproape 20 de cutremure cu magnitudini majore.
Cutremurul s-a produs la 0ra 15:29 (ora României) la o distanţă de 8 kilometri de oraşul Petit Trou de Nippes din Haiti şi la o adâncime de 10 kilometri, a precizat USGS. Au fost afectate regiuni din Bahamas, Republica Dominicană, Jamaica, Haiti, Puerto Rico, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Îndepărtate ale S.U.A. și Cuba.