Prima pagină » Actualitate » Joe Biden, de la dezbaterea televizată dezastruoasă cu Donald Trump până la RETRAGEREA din cursa prezidențială

Joe Biden, de la dezbaterea televizată dezastruoasă cu Donald Trump până la RETRAGEREA din cursa prezidențială

Joe Biden, de la dezbaterea televizată dezastruoasă cu Donald Trump până la RETRAGEREA din cursa prezidențială
Profimedia

Actualul președinte american Joe Biden a anunțat, duminică după-amiază, că se retrage din cursa pentru Casa Albă, decizia sa fiind luată după numeroase gafe şi apeluri ale democraţilor de a renunţa la o nouă candidatură.

Pentru Biden, începutul sfârșitului a apărut în urmă cu trei săptămâni, odată cu dezbaterea televizată din 27 iunie cu Donald Trump, notează Digi 24.

Joe Biden – cronologia unei decăderi:

  • 27 iunie – Dezbatere prezidenţială în cadrul căreia răspunsurile deseori incoerente ale lui Biden îi fac pe mulţi să se întrebe dacă este apt pentru funcţie.
  • 28 iunie – Biden speră să pună capăt îndoielilor cu un discurs de campanie în Carolina de Nord, în care spune: „Nu mai vorbesc la fel de bine ca înainte. Nu mai dezbat la fel de bine ca înainte. Dar ştiu ce ştiu: Ştiu cum să spun adevărul”.
  • 2 iulie – Lloyd Doggett este primul reprezentant democrat care cere ca Biden să se retragă – şi în curând i se alătură şi alţii.
  • 5 iulie – Într-un interviu cu George Stephanopolous de la ABC, Biden spune că numai „Domnul Atotputernic” l-ar putea convinge să se retragă şi că nu va face un test cognitiv.
  • 8 iulie – După un weekend de dezacorduri în interiorul partidului, Biden declară la emisiunea Morning Joe „Nu plec nicăieri” şi trimite democraţilor o lungă scrisoare în care pledează pentru unitate.
  • 10 iulie – Fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi declară pentru Morning Joe că „depinde de preşedinte să decidă dacă va candida”, precizând că problema nu este rezolvată. George Clooney îi cere să renunţe într-un editorial, iar Peter Welch devine primul senator democrat care îi cere să se retragă.
  • 11 iulie – La sfârşitul unui summit NATO la Washington, Biden îl numeşte pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „preşedintele Putin”, iar pe vicepreşedintele Harris „Trump”.
  • 13 iulie – Lumina reflectoarelor se mută pentru scurt timp de la Biden, Trump fiind împuşcat în ureche în timpul unei tentative de asasinat.
  • 17 iulie – Biden este testat pozitiv pentru Covid şi întrerupe campania electorală pentru carantină. Democratul de top Adam Schiff îi cere lui Biden să „predea ştafeta”. Alţi parlamentari preiau zicala.
  • 18 iulie – Un clip devine viral în care Biden uită numele secretarului Apărării, Lloyd Austin, într-un interviu în care spune, de asemenea, că ar renunţa dacă ar apărea o „condiţie medicală”. Se scurg informaţii despre lideri ai Congresului care vorbesc despre părăsirea cursei, Obama afirmând că are şanse reduse de a câştiga.
  • 19 iulie – Biden anunţă că va reveni în campanie săptămâna următoare. Numărul democraţilor din Camera Reprezentanţilor care îi cer retragerea ajunge la 30, iar principalii donatori îşi intensifică eforturile.
  • 20 iulie – Trump le reproşează democraţilor că nu ştiu cine este candidatul lor.
  • 21 iulie – Biden se retrage din cursa prezidenţială. El o susţine pe vicepreşedinta Kamala Harris pentru a candida la Casa Albă.

FOTO – Profimedia