Dan Diaconescu nu a reușit să-i convingă pe judecători: Rămâne sub CONTROL judiciar și nu are voie să iasă din România

Publicat: 10 05. 2024, 16:25

Magistraţii din Constanșa au decis să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu. Măsura urmează să fie verificată cel târziu până la data de 8 iulie.

Fostul patron al televiziunii OTV este judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile.

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au decis să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu. De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea apărătorului inculpatului de încetare a obligaţiei acestuia de a nu părăsi ţara, notează Agerpres.

Decizia nu este definitivă.

Dan Diaconescu a stat trei ani în închisoare

Dan Diaconescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de televiziune, după ce a moderat sute de emisiuni dintr-o „garsonieră.” „Elodia” este de departe subiectul care s-a bucurat de cea mai mare notorietate la televiziunea lui Dan Diaconescu, OTV.

Dar faima a avut și un revers. În 2015, a fost condamnat definitiv pentru șantaj. A stat în spatele gratiilor trei ani, iar apoi, când a ieșit din penitenciar, a stat departe de lumina reflectoarelor.

Dosarul „Sex cu minore”

În acest nou dosar, în care s-a menținut controlul judiciar, Diaconescu este cercetat pentru două infracţiuni de act sexual cu un minor şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile. Cazul este cunoscut opiniei publice drept Dosarul „Sex cu minore”.

În primă fază, Diaconescu a fost reținut. Procurorii au cerut, la acel moment, arestarea preventivă a acestuia, solicitare respinsă, însă, de Judecătoria Constanţa, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu.

O săptămână mai târziu, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis ca Dan Diaconescu să fie cercetat sub control judiciar.

CITEȘTE ȘI:

Televiziunea OTV, gata să revină în forță pe micile ecrane. Când își pregătește Dan Diaconescu marea revenire în industria care l-a consacrat?

Dan Diaconescu a pierdut procesul cu presa, după dosarul „Sex cu minore”. Cât are de plătit cheltuieli de judecată. Decizia nu e definitivă

Dan Diaconescu scapă de controlul judiciar în dosarul „sex cu minore.” ACUZAȚIILE care i se aduc fostului patron OTV