Judecătorii au achitat post-mortem o femeie de 72 de ani dusă la DNA pentru că ar fi dat mită zece ouă. Traseul dosarului

Publicat: 17 04. 2023, 12:04
Sursa FOTO - Caracter ilustrativ: Facebook

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au decis să o achite pe Maria Cociorvan, femeia care a fost dusă la DNA pentru că ar fi dat mită 10 ouă, dar abia după aceasta a decedat.

Maria Cociorvan, în vârstă de 72 de ani, a fost luată cu mascați din locuința ei din satul Iaslovăț, în 2014, și a fost dusă la DNA București unde a fost acuzată fapte de corupție, respectiv pentru că ar fi dat 10 ouă mită unui judecător din Rădăuți, relatează Antena3.

Femeia, pensionară, apărea trimisă în judecată, în stare de liberate, pentru cumpărare de influență în formă continuată (2 acte materiale), în comunicatul DNA din octombrie 2014.

„În perioada martie-aprilie 2014, inculpatul Bărbuță Bogdan Ilarion Costică a primit inițial produse alimentare, iar, ulterior suma de 1.000 euro, de la inculpata Cociorvan Maria, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuți, pentru ca acesta să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care fiul cumpărătoarei de influență avea calitatea de reclamant”, conform documentului citat.

Doi ani mai târziu, în anul 2016, septuagenara a decedat din cauza stresului emoțional la care a fost supusă în perioada anchetei.

Închisoare cu executare

Dacă bătrâna a fost achitată post-mortem de Curtea de Apel Cluj, fostul judecător din Rădăuți a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Magistratul a fost acuzat că a sprijinit un om de afaceri din Rădăuți în interesul pe care acesta îl avea cu mai multe proprietăți imobiliare. El a mai fost acuzat că a primit produse alimentare și suma de 1.000 de euro de la femeia din Iaslovăț pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuți, ca acesta să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care fiul ei avea calitatea de reclamant.

„Concret, în perioada martie – octombrie 2005, inculpatul Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică, judecător în cadrul Judecătoriei Rădăuți, a pronunțat, sprijinit de inculpatul Babiuc Constantin Gavril, un număr de 69 de hotărâri judecătorești, cu încălcarea dispozițiilor legale și atestarea unor fapte neconforme realității. Prin aceste hotărâri, lui Babiuc Constantin Gavril i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 41,59 ha, pe care omul de afaceri a înstrăinat-o ulterior, obținând un profit de aproximativ 4.000.000 lei”, potrivit DNA.