Prima pagină » Actualitate » Judecătorii bulgari au amânat pronunțarea în dosarul privind extrădarea Elenei Udrea

Judecătorii bulgari au amânat pronunțarea în dosarul privind extrădarea Elenei Udrea

Judecătorii bulgari au amânat pronunțarea în dosarul privind extrădarea Elenei Udrea
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Elena Udrea a fost audiată miercuri în fața judecătorilor din Bulgaria, în dosarul în care autoritățile române solicită extrădarea acesteia.

Judecătorii au amânat pronunțarea și au cerut informații suplimentare din partea autorităților române, referitoare la închisoarea în care a stat fostul ministru, informează Antena3.

Aceasta, în contextul în care ea a declarat că în România ar fi stat în arest în condiții nepotrivite.

Autoritățile române vor trebui să ofere în cel mult cinci zile informațiile solicitate de instanța bulgară.

Judecătorii au decis ca următorul termen de judecată să fie pe 19 aprilie.

Elena Udrea ar fi fost scoasă pe ușa din spate a instanței, pentru a evita să mai fie nevoită să dea ochii cu presa.

Udrea a fost reprezentată de un avocat din România și de unul din Bulgaria, fiind asistată și de către un translator. Ea a prezentat instanței o cerere de azil pe care ar fi transmis-o autorităților din Grecia, țară în care voia să ajungă atunci când a fost reținută de autoritățile bulgare. Documentul trebuie, însă, tradus, după cum a decis judecătorul.

Procurorul bulgar, argumente împotriva solicitărilor Elenei Udrea

Procurorul de caz a susținut în instanță că decizia Curții Supreme din România, prin care Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare este una definitivă, motiv pentru care judecătorii nu au niciun motiv să o discute în vreun fel.

Mai mult, procurorul a explicat că fostul ministru are un adevărat trecut penal, ea neavând un singur dosar în România. Magistratul a prezentat trecutul acesteia din România, inclusiv toate anchetele penale în care a fost implicată.

Apărarea vrea ca, în cazul Elenei Udrea, Curtea să elibereze un permis de ședere în Bulgaria. Potrivit avocaților săi, Elena Udrea nu ar fi pe placul actualului guvern al României și de aceea extrădarea acesteia ar reprezenta un pericol pentru integritatea sa.

Elena Udrea a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea a fost condamnată, joi, de un complet de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Decizia este definitivă și nu mai poate fi contestată.

Conform încheierii de ședință, completul a respins ca nefondate contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi Elena Udrea și ceilalți condamnaţii în dosar, Liberiu Tudor Breazu, Gheorghe Nastasia şi Rudel Obreja împotriva deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum