Prima pagină » Actualitate » Județul din România unde restaurantele, cafenelele și sălile de cinema se redeschid de marți. Anunțul oficial al Prefecturii

Județul din România unde restaurantele, cafenelele și sălile de cinema se redeschid de marți. Anunțul oficial al Prefecturii

Județul din România unde restaurantele, cafenelele și sălile de cinema se redeschid de marți. Anunțul oficial al Prefecturii

CJSU Vâlcea a hotărât, luni, într-o ședință extraordinară, ca restaurantele, cafenelele, sălile de cinema şi de jocuri de noroc din județ să-și reia activitatea în limita a 30% din capacitatea spațiului.

Măsura se aplică începând de marți, 29 decembrie, potrivit unui anunț făcut de Instituția Prefectului Județului Vâlcea. Redeschiderea a fost posibilă datorită scăderii incidenței cazurilor de infectare cu COVID-19 cumulată în ultimele 14 zile la 1.55 la mia de locuitori.

În aceste condiții, poate fi reluată activitatea restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul clădirilor, în intervalul orar 06:00 – 23:00, fără a depăși 30% din capacitate. La rândul lor, operatorii din domeniul jocurilor de noroc pot funcționa în intervalul 05:00 – 21:00, potrivit hotărârii luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea, în cursul zilei de luni.

În Vâlcea, se redeschis restaurantele și cafenelele. Petrecerile și reuniunile rămân, în continuare, interzise

Totodată, prefectura Vâlcea anunță că petrecerile și reuniunile în spațiile publice, cât și în cele private, rămân, în continuare, interzise.

Cele mai recente statistici de la nivelul judeţului arată că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 a scăzut considerabil şi înregistrăm, pentru prima dată în ultimele luni, o incidenţă cumulată la 14 zile de puţin peste 1,5/1.000 de locuitori. E adevărat că sunt încă localităţi în care incidenţa este de peste 1,5/1000 de locuitori, dar per total tendinţa este de scădere. Le mulţumesc cetăţenilor judeţului că au înţeles şi au respectat măsurile dispuse atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.

Este în primul rând meritul lor că putem să redeschidem acum anumite activităţi şi să relaxăm într-o oarecare măsură restricţiile impuse. Fac însă apel la cetăţeni să fie în continuare vigilenţi, să respecte normele de protecţie individuală şi să reducă pe cât posibil deplasările în această perioadă, pentru că numai în acest mod efectele pozitive ale acestor luni de restricţii vor putea să fie de durată”, a declarat prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

Citește și