Jurnalistul Paul Pârvu a murit. El a fost cel căruia Ion Iliescu i-a adresat celebrul apelativ „măi, animalule!”
Jurnalistul Paul Pârvu a murit duminică, cu doar o zi înainte de a împlini 61 de ani.
Pârvu fusese internat în spital în urmă cu câteva luni după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.
De asemenea, el a avut nevoie și să primească îngrijiri medicale după ce a suferit un accident vascular cerebral, informează Adevărul.
Paul Pârvu a fost protagonistul unui episod celebru
Jurnalistul din Constanța a devenit cunoscut după un episod celebru din 1992 în care a fost implicat președintele de atunci al României, Ion Iliescu.
Pe 15 august 1992, Iliescu era prezent la Constanța, unde a participat la manifestările dedicate Zilei Marinei.
După manifestări, Iliescu și ceilalți oficiali prezenți au mers la Prefectură, la invitația prefectului de atunci al Constanței, Dragoș Chilea, pentru a ciocni un pahar de șampanie.
În fața Prefecturii se adunaseră foarte mulți oameni pentru a-l vedea pe Ion Iliescu, dar în mulțime se afla și un grup de protestatari care cereau zgomotos demisia lui „Ilici”.
Ziaristul Paul Pârvu, care lucra la Telegraf și care se număra printre contestatarii președintelui, l-a abordat pe Iliescu pentru a-i pune mai multe întrebări sensibile. Abordarea lui Pârvu a determinat o reacție neașteptată a lui Ion Iliescu. Președintele s-a înfuriat, s-a îndreptat spre el, lăsând să-i scape celebrul apelativ „măi, animalule!”.
Reacția lui Iliescu i-a surprins pe toți cei prezenți. Gestul a fost imortalizat de membrii Serviciilor, care îi asigurau paza șefului statului, iar imagini cu Iliescu și Pârvu privindu-se dușmănos unul pe celălalt au apărut în ziarele vremii.
Pentru un politician atât de calculat ca Iliescu, momentul a fost extrem de neașteptat, iar pentru Pârvu acela a fost momentul care l-a făcut faimos. El a primit ulterior oferte de la partidele de dreapta, care au vrut să profite de celebritatea sa, oferte pe care le-a refuzat.
Cristian Paţurcă, trubadurul Pieţei Universităţii, a făcut chiar un cântec dedicat acelui episod, intitulat „Măi animalule“.
Paul Pârvu nu a intrat niciodată în politică, nu a intrat nici în administrația publică și s-a distanțat de colegii săi precum Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky.