Kazahstanul introduce amendamente la legislația privind alegerile: ”Sporește responsabilitatea administrației locale față de toate nevoile și problemele populației”
Pe data de 25 mai, Kassym-Jomart Tokayev – președintele Kazahstanului – a semnat mai multe legi care includ introducerea alegerilor directe pentru primarii districtelor regionale, scăderea pragului electoral pentru intrarea în Majilis (camera inferioară a Parlamentului ) de la 7% la 5% din voturi, dar și opțiunea „împotriva tuturor” inserată pe buletinele de vot la toate alegerile.
Acesta este un alt pas extrem de important, la nivel politic, în Kazahstan, iar introducerea alegerilor directe pentru akimi (n.red. – primarii districtelor regionale) va facilita implicarea cetățenilor și va spori, pe de altă parte, responsabilitatea organismelor administrației locale față de toate nevoile și problemele cu care populația se confruntă în fiecare zi.
Pentru a fi ales în calitate de akim, un candidat trebuie să aibă cel puțin 25 de ani în momentul alegerilor și să îndeplinească toate cerințele necesare impuse de legea electorală din Kazahstan.
- Alegerile vor fi anunțate cu 40 de zile în avans
- Alegerile vor avea loc cu 10 zile înainte de expirarea termenului akimului aflat funcție.
- Durata campaniei electorale va fi de 30 de zile.
”Misiunea noastră comună este prosperitatea Kazahstanului și bunăstarea cetățenilor noștri”
Kassym-Jomart Tokayev, președintele Kazahstanului
”Un instrument democratic care permite alegătorilor să exprime o opinie alternativă”
Potrivit specialiștilor, aceste amendamente – ”Despre modificări și completări la anumite acte legislative privind chestiunile electorale din Kazahstan” – se transformă într-o nouă treaptă către dezvoltarea unei culturi civil-politice în țară.
- Reducerea pragului electoral de la 7% la 5% din voturi pentru ca partidele politice să acceadă în Majilis va spori, în astfel de condiții, concurența politică.
- În ceea ce privește introducerea opțiunii „împotriva tuturor” în buletinele de vot, acesta este este un instrument democratic care permite alegătorilor să exprime o opinie alternativă, fiind create condiții pentru protejarea drepturilor electorale ale cetățenilor, ceea ce este esențial într-o democrație autentică.
Aceste amendamente la anumite acte legislative privind alegerile au fost adoptate ca parte a conceptului președintelui Tokayev de ”stat care ascultă”, cât mai apropiat de cetățean, în cadrul inițiativelor-cheie ale pachetului său de reforme politice.
Erlan Karin, asistent al președintelui Tokayev: ”Ratificarea noii legi demonstrează eficacitatea dialogului social și politic”
Înainte de a fi semnată de președintele Kassym-Jomart Tokayev, legea a fost ratificată – la începutul lunii mai – atât în Majilis, camera inferioară a Parlamentului kazah, cât și în Senat.
Erlan Karin, asistentul președintelui kazah, a notat în mediul online că ”ratificarea noii legi demonstrează eficacitatea dialogului social și politic”. De asemenea, Karin a explicat că ”amendamentele au fost supuse unor discuții la care au participat experți, a activiști civici și reprezentanți ai partidelor politice. Totodată, au avut loc discuții și la Consiliul Național al Încrederii Publice”.
Erlan Karin a mai menționat menționat că Legea Alegerilor face parte integrantă din implementarea inițiativelor-cheie propuse de președintele Tokayev în urma ultimelor alegeri pentru Majilis, alegeri desfășurate în ianuarie.
”Astfel, este dezvoltat un sistem multipartit și o competiție politică și sporește angajamentul civic. Alte zece legi au fost deja adoptate”, a mai transmis asistentul președintelui kazah.
Experți de renume salută această inițiativă legislativă a președintelui Tokayev și reformele din Kazahstan
Arman Toktushakov – expert al Institutului de Economie și Politică Mondială (IWEP) – s-a referit la scăderea pragului electoral pentru accederea în Majilis și a transmis că ”va crește concurența politică în timpul alegerilor parlamentare și va capta un spectru mai larg de opinii politice în timpul alegerilor generale”.
La rândul ei, Zhanar Sankhaeva – Cercetător principal al Departamentului de Studii Sociale și Politice de la Institutul Kazah pentru Studii Strategice (KazISS) – a declarat, potrivit Astana Times, că noile modificări propuse vor continua reforma sistemului auto-guvernării locale din Kazahstan.
”Când vine vorba de practici internaționale, sistemul de autoguvernare include o serie de elemente, inclusiv alegerea liderilor administrației rurale, funcționarea consiliului rural sau participarea oamenilor la adunări, formarea unui buget independent, extinderea veniturilor sale și o schimbare a naturii relațiilor dintre autoritățile locale și superioare. Astfel, noul sistem de alegere a akimilor în Kazahstan vizează în primul rând modelarea dezvoltării durabile a zonelor rurale prin implicarea cetățenilor în procesele de luare a deciziilor ”, a spus Sankhaeva.
”… o schimbare către modelul de jos în sus al angajamentului civil, deoarece partidele locale și regionale își vor putea construi puterea electorală, iar alegătorii din mediul rural vor primi un alt canal de participare la procesele parlamentare. Disponibilitatea electoratului din mediul rural de a participa la alegerile din acțiunile rurale este confirmată de activitatea ridicată a alegătorilor din mediul rural la alegerile prezidențiale și parlamentare desfășurate în acest an”
Zhanar Sankhaeva
”O politică de stat echilibrată care să reflecte interesele populației locale”
Nu în ultimul rând, Slyamzhar Akhmetzharov – la rândul său cercetător principal la KazISS – ”a remarcat importanța relației dintre akimi și comunitățile locale pentru asigurarea eficacității rezolvării problemelor socio-economice din regiuni”.
Acțiunile rurale sunt necesare pentru a determina problemele comunităților lor și pentru a căuta soluții cu organele executive locale sau pentru a ridica problema la niveluri de autoritate superioare.
În același timp, și foarte important, de altfel pentru bunul mers al democrației, ”activitățile akimilor necesită supraveghere publică”.
”Transparența și responsabilitatea organismelor executive locale depind de cât de active sunt comunitățile lor. În plus, includerea comunităților locale în procesul de discutare a problemelor urgente ne permite să dezvoltăm o politică de stat echilibrată care să reflecte interesele populației locale”, a transmis Akhmetzharov.
Introducerea alegerilor directe ale akimilor va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării socio-economice a zonelor rurale din Kazahstan, prin crearea unei competiții transparente între candidați și încurajarea liderilor să își respecte promisiunile față de public.
Noua lege semnată de președintele Kassym-Jomart Tokayev va contribui, decisiv, la facilitarea unei interacțiuni mult mai intense între alegătorii din mediul rural și instituțiile politice, dar și la îmbunătățirea calității culturii politice și a alfabetizării electorale în Kazahstan.