VIDEO | Kelemen Hunor: Pensia poate fi maxim 75% din salariu net
This browser does not support the video element.
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi la B1 TV, că în opinia sa pensia ar trebui să fie maxim 75% din salariul net, iar pensiile actuale care depăşesc salariul nu sunt corecte, potrivit Agerpres.
Kelemen Hunor a precizat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că dacă România are nişte categorii care pe perioada carierei au nişte restricţii, precum magistraţii, primarii, parlamentarii, poliţiştii, militarii, atunci se poate compensa pe partea de pensii cu puncte suplimentare, dincolo de principiul contributivităţii, însă statul român trebuie să ia o decizie în acest sens.
„Sunt pensii care sunt mai mari decât salariul brut, de aceea ajungem la 30-40-50.000 de lei pe lună şi acest lucru nu este corect. (…) Din salariul net, maxim 75% poate să fie pensia. (…) Aşa fac nemţii, aşa fac francezii. De la 70, la 75%, unii merg până la 76-77%. Aşa fac în foarte multe ţări deosebirea şi recompensa pentru aceste categorii profesionale. Noi evităm să discutăm acest lucru”, a afirmat vicepremierul.
El a amintit că în cadrul coaliţiei a fost înfiinţat un grup de lucru care analizează problema acestor categorii de pensii.