Kelemen Hunor: Taxa de solidaritate are șanse puține să fie introdusă
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marți, că din punctul său de vedere, sunt foarte puține șanse ca taxa de solidaritate să fie introdusă.
El a explicat că, până în acest moment, în coaliția de guvernare nu a fost luată nicio decizie referitoare la introducerea acesteia, potrivit Agerpres.
„Această taxă are puţine şanse să fie introdusă, fiindcă nu s-a luat o decizie şi suntem la sfârşitul lunii iunie. De aceea nu aş intra în detalii. Noi am stabilit în coaliţie că dacă suntem în faza de discuţii, nu venim cu detalii. (…) Nu e o chestiune dacă eu sunt sau nu de acord.
Cum bine ştiţi, acum vreo 2-3 ani eu am propus o astfel de taxă, pentru o perioadă foarte scurtă şi pe cifra de afaceri pentru anumite companii, nu pentru toate companiile. Sigur, am susţinut această taxă. Cred şi în acest moment că ar fi o soluţie pe termen lung, pentru un an de zile, maxim pentru doi ani, dar nu a fost această taxă în acest moment discutată”, a declarat Kelemen Hunor la Palatul Parlamentului.
Kelemen Hunor: Orice impozit în plus este o povară pentru societate
Vicepremierul spune că orice impozite introduse de către autorități reprezintă „o povară pentru societate”.
„Aceşti bani vor fi folosiţi pentru a susţine cheltuielile statului, în primul rând în educaţie şi sănătate. Asta a fost propunerea, asta a fost discuţia. În coaliţie nu s-a luat o decizie pe această taxă, a fost o discuţie săptămâna trecută”, a mai spus acesta.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, recent, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, că România nu va trece la impozitarea progresivă. Guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea și așa va rămâne, a spus șeful statului.
El a mai spus că discuțiile despre schimbarea sistemului de impozitare se poartă „mai mult la televizor” decât în coaliție.
Întrebat dacă a discutat cu premierul sau cu ministrul de Finanțe despre impozitul progresiv, Klaus Iohannis a spus că au existat unele discuții în acest sens.