Kievul reacționează după retragerea unor trupe rusești de la graniță: ”Rusia face mereu tot soiul de declaraţii”
Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a declarat că anunțul potrivit căruia Rusia retrage unele unități de la granița cu Ucraina reprezintă un succes al țării sale și al Occidentului.
Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării – general-maior Igor Konaşenkov – a declarat, marți, că exercițiile militare s-au încheiat pentru respectivele unități, iar acestea vor reveni la bazele lor permanente.
În același timp, acesta a specificat și că astfel de activități sunt normale și ”au loc de fiecare dată”, iar demersurile pentru transportul trupelor și al echipamentelor militare au fost deja demarate.
”În contextul în care activităţile de antrenament se încheie, trupele, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, vor reveni în unităţile permanente. Unităţi ale Districtului Militar de Sud şi ale Districtului Militar de Vest şi-au îndeplinit sarcinile şi au început deja transportarea personalului şi a echipamentelor spre bazele permanente”, a declarat general-maiorul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de agenția TASS.
Dmitro Kuleba: ”Situaţia rămâne tensionată, dar sub control”
Ministrul ucrainean de Externe consideră că retragerea acestor unități militare rusești de la granița cu Ucraina reprezintă împiedicarea unei escaladări a tensiunii, însă a manifestat un optimism moderat.
Potrivit lui Kuleba, este mult prea devreme a vorbi despre dezamorsarea tensiunii din Europa de Est, în general, și de la granița cu Ucraina, în special, iar situația rămâne tensionată.
”Împreună cu partenerii noştri, am reuşit să împiedicăm orice nouă escaladare din partea Rusiei. Situaţia rămâne tensionată, dar sub control”, a declarat Kuleba, citat de Agerpres.
Mai mult, Dmitro Kuleba a ținut să menționeze și că Rusia facem frecvent, declarații, iar o concluzie nu ar putea fi trasă de autoritățile de la Kiev decât după ce vor observa o retragere efectivă a armatei ruse.
”Rusia face mereu tot soiul de declaraţii, iată de ce noi avem o regulă: credem într-o dezescaladare (n.red. – a tensiunii) atunci când vedem retragerea de trupe”, a mai transmis Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.
”Ucraina este ferm devotată căutării de soluții politice și diplomatice la conflictul ruso-ucrainean. (…) Lucrăm îndeaproape cu aliații noștri de pe ambele maluri ale Atlanticului pentru a realiza acest lucru”
Dmytro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei
Citește și:
- Duma de Stat, două proiecte de rezoluție pentru ca Rusia să recunoască independența ”republicilor” Donețk și Lugansk din Ucraina
- Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Relațiile dintre Moscova și Washington sunt la pământ”
- Soția lui Navalnîi, înaintea unui nou proces ”mizerabil” intentat disidentului: ”Oamenilor de la Kremlin le este atât de frică de el, îl țin în închisoare pentru că nu se teme de această putere”
- Comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei avertizează Rusia: ”Invazia nu va fi o plimbare prin parc, fiecare metru de pământ va fi inundat cu sângele agresorilor”
- Rusia desfășoară trupe și echipament militar în Crimeea anexată. Ucraina, amenințată pe trei flancuri