Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu Prințul Charles, la Summitul liderilor mondiali COP26. Ce au convenit cei doi
Întrevederea președintelui Klaus Iohannis cu Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, a avut loc în marja participării, în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26).
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, 1 noiembrie 2021, o întrevedere cu Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, în marja participării la Summitul liderilor mondiali, care are loc la Glasgow, Scoția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), a transmis Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă.
Mesajul comun
„Președintele României și Alteța Sa Regală Prințul de Wales au convenit asupra nevoii de a găsi soluții pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru conservarea biodiversității. În context, Președintele Klaus Iohannis a punctat faptul că există o legătură strânsă între acestea, pierderea biodiversității agravând schimbările climatice, care afectează, la rândul lor, ecosistemele și speciile”, se arată în documentul transmis.
Cu această ocazie, președintele României și-a exprimat speranța că reuniunea COP26 va juca un rol esențial în îmbunătățirea implementării Acordului de la Paris.
Potrivit Administrației Prezidențiale, în materie de biodiversitate, păduri și viață sălbatică, România ocupă un loc special în Europa, biodiversitatea țării noastre generând servicii ecosistemice pentru Europa și întreaga lume.
„Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea colaborării internaționale care este esențială în combaterea schimbărilor climatice și pierderii biodiversității. Astfel, România susține Declarația de la Glasgow privind pădurile și utilizarea terenurilor, o inițiativă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, se arată în comunicat.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele se află pe 1 și 2 noiembrie la evenimentul de la Glasgow. Printre liderii cu care a discutat se numără și președintele Statelor Unite, Joe Biden.
În cadrul reuniunii, Președintele Klaus Iohannis va susține Declarația Națională, în care va transmite poziția României, cu accent pe demersurile pe care le face țara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice. Declarația Președintelui României va reflecta astfel abordarea integrată pe care țara noastră o propune în procesul de combatere a schimbărilor climatice, cu soluții bazate pe natură în procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi care să reducă emisiile din sectorul energetic și industrial, schimbarea comportamentului cetățenilor prin conștientizarea și educarea cu privire la problematica schimbărilor climatice.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral și bilateral pe tema soluțiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice și reducerea emisiilor din sistemul energetic”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.