Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești”
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, vineri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.
Potrivit sesizării făcute de preșdinte, această lege contravine dispoziţiilor ce reglementează la nivel constituţional dreptul de proprietate, precum şi deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv articolul 136 alineat (4) şi articolul 147 alineat (4).
”La articolul 54 din Legea nr. 45/2009, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins: „(7) Se transmite suprafaţa de teren de 2,2073 ha, din tarlaua 100, parcela 28, de pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, cu nr. MF 101838, în domeniul public al municipiului Turda şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Turda. Noul alineat introdus, prin două teze distincte, instituie concomitent cu transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren respective şi un drept de administrare asupra aceleiaşi suprafeţe de teren în favoarea Consiliului Local al municipiului Turda”, se explică în sesizare.
”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică”, se mai arată în sesizarea făcută de Klaus Iohannis.
Puteți citi întreaga sesizare AICI.