Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis, APEL de Ziua Mediului: Să susținem împăduririle, combaterea deșertificării și gestionarea secetei

Klaus Iohannis, APEL de Ziua Mediului: Să susținem împăduririle, combaterea deșertificării și gestionarea secetei

Klaus Iohannis, APEL de Ziua Mediului: Să susținem împăduririle, combaterea deșertificării și gestionarea secetei

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, de Ziua Mondială a Mediului, că lansează un apel către instituţiile publice relevante să susţină creşterea nivelului de ambiţie în materie de împăduriri, restaurare a terenurilor, combatere a deşertificării şi gestionare a secetei.

Marcarea pe 5 iunie a Zilei Mondiale a Mediului aduce în atenţia publică importanţa acestei tematici vitale şi are menirea de a mobiliza milioane de oameni din întreaga lume, instituţii publice, actori non-guvernamentali şi economici pentru a acţiona în vederea protejării mediului. Ziua Mediului 2024 se centrează pe readucerea în stare bună a terenurilor, pe combaterea deşertificării şi pe creşterea rezilienţei la secetă. Amplificate de schimbările climatice, deşertificarea şi seceta sunt provocări pentru întreaga lume, afectând inclusiv România, a spus președintele Iohannis.

Iohannis arată că, potrivit ONU, la nivel global, numărul și durata secetelor au crescut cu 29% față de anul 2000, iar, dacă nu se iau măsuri urgente, seceta ar putea afecta peste trei sferturi din populația lumii până în 2050. Degradarea terenurilor are un impact direct asupra veniturilor și a sănătății oamenilor.

O treime din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă se află în zone care prezintă risc de deșertificare. Deșertificarea influențează negativ ecosistemele, productivitatea terenurilor agricole și nivelul de trai al oamenilor, în special al celor deja vulnerabili, punând în pericol deopotrivă securitatea alimentară, economia și mediul înconjurător, avertizează preşedintele.

Klaus Iohannis mai spune că ”România este parte a eforturilor internaţionale de îmbunătăţire a situaţiei terenurilor, precum şi de combatere a deşertificării şi a secetei”.

În 2021, la COP26, România a susținut „Declarația Liderilor de la Glasgow privind Pădurile și Utilizarea Terenurilor”. Anul 2024 marchează 30 de ani de la adoptarea Convenției ONU pentru Combaterea Deșertificării, la care România este parte, subliniind necesitatea continuării măsurilor necesare pentru a aborda cauzele deșertificării și pentru a răspunde eficient la secetă.

În contextul schimbărilor climatice, România investește în creșterea capacității de a înțelege și a gestiona eficient seceta. În curând, Centrul Agrometeorologic Regional pentru Europa al Organizației Meteorologice Mondiale va deveni operațional în România, sprijinind dezvoltarea durabilă a sistemelor agricole.

Măsuri implementate și apel la acțiune

Cu ajutorul fondurilor europene, România a implementat măsuri pentru protejarea pădurilor, extinderea suprafețelor împădurite și practicile agricole sustenabile. Programul Național de Redresare și Reziliență include activități de împădurire a terenurilor degradate și nisipoase și reconstrucția habitatelor forestiere.

Președintele Iohannis subliniază necesitatea acordării unei atenții speciale județelor cu deficit de pădure și zonelor expuse riscului de deșertificare.

Lansez un apel către instituțiile publice relevante, actorii economici și societatea civilă să susțină creșterea nivelului de ambiție în materie de împăduriri, restaurare a terenurilor, combatere a deșertificării și gestionare a secetei, Bunăstarea și calitatea vieții noastre sunt strâns legate de mediul în care trăim. Doar lucrând împreună, cu hotărâre, putem reduce degradarea mediului și putem contribui la dezvoltarea durabilă prezentă și viitoare, a precizat Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

La 15 ani în NATO, oficialii de la TIRANA au venit la COTROCENI/România sprijină și aderarea Albaniei la U.E

România oferă sprijin MUNTENEGRULUI pentru aderarea la U.E/ Klaus IOHANNIS a discutat la ministrul Filip Ivanović

Recomandarea video

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?