Klaus Iohannis călătorește la summitul NATO cu un avion privat de tip Gulfstream G550. Elon MUSK folosește același model

Publicat: 09 07. 2024, 13:14
Actualizat: 09 07. 2024, 13:49

This browser does not support the video element.

Președintele Klaus Iohannis a plecat într-o vizită oficială la Washington, pentru summitul NATO, cu un avion privat de tip Gulfstream G550. Același model de aeronavă este folosit și de Elon Musk, unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Statele Unite, la Washington pentru summitul NATO, desfășurat în perioada 9-11 iulie. Președintele României călătorește, fără escală, din Sibiu spre capitala SUA, cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, informează Boarding Pass. Aeronava președintelui va ateriza la Joint Base Andrews.

Cu același tip de avion obișnuiește să călătorească și Elon Musk, declarat în 2023 cel mai bogat om din lume. Fondatorul Tesla deține deja două eronave Gulfstream G550, unul achiziționat în 2020 și unul în 2021.

„Președintele României va efectua o vizită oficială în Statele Unite începând cu data de 9 iulie 2024.
Acesta și-a început călătoria marți, de la Sibiu, și va zbura fără escală spre o bază aeriană din apropiere de Washington DC (SUA), cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg.”, notează Boarding Pass.

Președintele Klaus Iohannis a mai călătorit cu acest avion spre Washington, în luna mai, spre Emiratele Arabe, aceeași aeronavă fiind utilizată pentru deplasări în timpul „turneului” african.

„Avionul va fi același cu care președintele țării a mai zburat în mai 2024 tot la Washington DC (SUA), iar în anul 2023 a fost închiriat pentru deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud.” mai notează sursa citată.

Summitul NATO, desfășurate la Washington, în perioada 9-11 iulie, va aborda subiecte ce vizează probleme de securitate, în contextul războiului din Ucraina și a războiului Gaza-Hamas. Pe lista temelor de discuție este și contextul politic global, cum ar fi alegerile prezidenţiale din SUA, ale căror rezultate ar putea influenţa sprijinul Washingtonului pentru statele aliate şi pentru Ucraina.

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis, la summit-ul NATO, de la Washington/Flancul Estic al alianței și regiunea Mării Negre, pe agenda discuțiilor

Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în privința ,,legii acvaculturii”/ Principale MOTIVE invocate de șeful statului

Nicolae Ciucă, prezent la summitul NATO de la Washington. Șeful Senatului a plecat cu un avion Spartan