Prima pagină » Actualitate » Klaus IOHANNIS, despre programul Visa Waiver: Suntem tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA

Klaus IOHANNIS, despre programul Visa Waiver: Suntem tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri,  în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Statele Unite, că se fac progrese importante în ceea ce privește ridicarea vizelor pentru românii care călătoresc în Statele Unite ale Americii. El a subliniat că eforturile de conștientizare și informare au contribuit la reducerea semnificativă a ratei de refuz a vizelor, un criteriu esențial în acest proces.

S-a lucrat foarte intens pe conștientizare, pe informarea publicului, și se pare că avem șanse și aici. Sigur, urmează încă analize, măsurători, concluzii. Dar pot să spun că sunt foarte mulțumit de cum s-a lucrat în această speță, a declarat președintele Iohannis.

Cu toate acestea, Iohannis a precizat că decizia finală va fi luată după ce vor fi analizate primele rezultate ale eforturilor diplomatice.

Și cei de acasă s-au străduit foarte tare, și cei de aici s-au străduit foarte tare. Și chiar cred că informarea publicului a fost punctul cheie pentru a avea o rată de refuz mult, mult mai mică.

Știți că întreaga chestiune ține de așa-anumita rată de refuz care trebuie să fie suficient de mică. Semnele nu sunt rele, a precizat oficialul.

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis, în ultimul său discurs ca președinte la ONU: „Protejarea civililor trebuie să rămână obiectivul nostru comun”

Iohannis, de la ONU atrage atenția că: ,,Impactul SCHIMBĂRILOR climatice reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare la adresa securității noastre”

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și