Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis despre sprijinul dat ucrainenilor contra rușilor : Dacă Ucraina pierde acest război, pierdem cu toții

Klaus Iohannis despre sprijinul dat ucrainenilor contra rușilor : Dacă Ucraina pierde acest război, pierdem cu toții

Prezent la summitul NATO de la Washington, președintele Klaus Iohannis a declarat că România a sprijinit Ucraina cu jumătate din ce a promis și este puțin, apreciază acesta. iar în ceea ce privește aderarea ucrainenilor la NATO, Iohannis spune că „nu toți Aliații sunt convinși că este ceva ce trebuie să se întâmple foarte urgent”.

De cât timp va avea nevoie Ucraina ca să facă parte din Alianța Nord-Atlantică este un aspect despre care președintele Klaus Iohannis spune că nu se poate petrece foarte repede.

Despre un orizont de timp de aderare nu putem să vorbim, fiindcă nu toți Aliații sunt convinși că este ceva ce trebuie să se întâmple foarte urgent. De aceea, eu am subliniat, noi suntem de părere că trebuie să se întâmple și vom repeta acest lucru, dar suntem 32 și toți trebuie să fie de acord. Ne amintim cum a fost când România a dorit să devină aliat și au fost ani și ani de pregătire, de reforme ș.a.m.d. Deci aceste lucruri durează.

Președintele Klaus Iohannis a mai declarat că românii, și nu numai,  trebuie să sprijine cu toate forțele Ucraina în războiul contra Rusiei. O eventuală înfrângere a acestora ar însemna pierderi semnificative pentru toate statele lumii. Însă,

Însă, în ce privește ajutorul pe care îl dăm noi toți Ucrainei, cred că e momentul să fim realiști. Am livrat cam jumătate din cât am promis și asta e puțin. Dacă vrem să câștige Ucraina, trebuie să îi ajutăm mai mult. Jumătate… nu neapărat la bani, fiindcă banii promiși și de Uniunea Europeană s-au livrat, banii promiși de Statele Unite s-au cam livrat, chit cu decalaj din cauza unor neînțelegeri politice, dar s-au clarificat și acestea. Dar dacă luăm de exemplu, promisiunile făcute pentru muniție, pentru artilerie, s-a promis ceva, nu s-a livrat nici jumătate și așa este și în multe alte domenii. Cred că, între timp, toată lumea a înțeles că dacă Ucraina pierde acest război, pierdem cu toții și un război nu poate fi niciodată ieftin. Un război este întotdeauna foarte scump și trebuie să conștientizăm acest lucru și să-i ajutăm în așa fel încât să nu piardă războiul. E puțin trist, dar e un fapt și dacă nu spunem lucrurilor pe nume, probabil nu știm cum să acționăm să fie mai bine.

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis: Nu ne așteaptă nicio CRIZĂ economică, nu ne așteaptă creșteri fantastice de taxe /

Președintele Iohannis despre legea testării șoferilor suspecți de consum de droguri: Cred că e bine și aici să

Autor

Citește și