Klaus Iohannis, în VIZITĂ oficială în Japonia și Singapore

Publicat: 03 03. 2023, 13:34
Actualizat: 03 03. 2023, 14:18
Sursă Foto: Captură - Administrația Prezidențială

Klaus Iohannis va efectua, în perioada 6-10 martie 2023, o vizită oficială în Japonia și o vizită de stat în Republica Singapore.

”Consolidarea rolului României în spațiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reașezările geopolitice globale, dar și interesul de a consolida dialogul politic, relațiile economice și cele investiționale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acționează în baza și pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuție solidă la implementarea acesteia”, se arată în comunicatul de presă.

Președintele României se va afla în Japonia în perioada 6-8 martie 2023 și va avea întrevederi cu Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, cu Prim-ministrul Fumio Kishida, precum și cu Președinții celor două Camere ale Dietei Naționale a Japoniei. Vizita oficială în Japonia va include și o deplasare la Kyoto, pentru întrevederi la nivelul autorităților locale.

”Principalul obiectiv și eveniment al acestei vizite este ridicarea relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Președintele României și Prim-ministrul Japoniei a Declarației Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia. Semnarea documentului încheie astfel un amplu proces de consultări și negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui Parteneriat Strategic, în cadrul dialogului dintre Președintele României, Klaus Iohannis, și regretatul premier Shinzō Abe, de la București. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud”, arată Administrația Prezidențială.

Vizita de stat a Președintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore va avea loc în perioada 9-10 martie 2023

În ceea ce privește vizita de stat a Președintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore, care va avea loc în perioada 9-10 martie 2023, aceasta va marca intrarea relației bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, având în vedere convergența de valori și principii, fiind prima vizită la nivel de Președinte al României în această țară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriți 55 de ani de relații bilaterale. Președintele Klaus Iohannis va avea convorbiri oficiale cu Președintele Halimah Yacob și cu Prim-ministrul Lee Hsien Loong.

Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relațiilor bilaterale, în acord cu potențialul acestora, mai ales în plan economic-investițional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde și intensificarea cooperării în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde.