Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul-locotenent cu trei stele Vlad Gheorghiţă în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, începând cu data de 1 decembrie şi l-a înaintat în gradul de general – cu patru stele. Generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad îndeplineşte funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022.
Preşeddintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind numirea în funcţia de şef al Statului Major al Apărării a generalul-locotenent – cu trei stele Vlad Gheorghiţă din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 1 decembrie 2023;
Decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele a domnului general-locotenent – cu trei stele Vlad Gheorghiţă din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 1 decembrie 2023.
Până în prezent, şeful Statului Major al Apărării a fost generalul Daniel Petrescu, el fiind numit în funcţie la 1 decembrie 2019.
Generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad îndeplineşte funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022.
- Anterior, în perioada februarie 2020-august 2022, generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad a deţinut funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului SMAp. În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.
- Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcţii cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”, potrivit informațiilor news.ro.
În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak
- A absolvit numeroase forme de studii şi de pregătire, printre care se numără cele ale Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare (absolvite în anul 2002), curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică – Ede, Olanda, curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti, curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania, master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College – Carlisle, SUA.
- A absolvit Liceul Militar„Dimitrie Cantemir” în anul 1988, Şcoala Militară de ofiţeri activi de Tancuri din Piteşti în anul 1991 şi şi-a început cariera în funcţia de comandant de pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri în Bucureşti.
- Este decorat cu: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a „În Serviciul Armatei României”, Emblema de Merit clasa a I-a „În Serviciul Păcii”, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.
CITIȚI ȘI:
1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Istoria și semnificaţiile acestei zile / Programul evenimentelor din București, Alba Iulia și Iași