Klaus Iohannis, la Comunitatea Politică Europeană / A subliniat importanța susținerii Ucrainei și a Republicii Moldova pentru aderarea la UE
Klaus Iohannis, președintele României, a luat parte joi, 18 iulie 2024, la cea de-a patra reuniune a Comunității Politice Europene, desfășurată în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (Palatul Blenheim, Oxfordshire).
Klaus Iohannis a participat, alături de alți peste 40 de lideri europeni, reprezentanți ai Consiliului European, ai NATO, OSCE și ai Consiliului Europei la cea de-a patra reuniune a Comunității Politice Europene, desfășurată în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (Palatul Blenheim, Oxfordshire).
La eveniment au fost prezenți și Președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant UE pentru afaceri externe și politica de securitate.
Șeful statului român a luat parte la discuțiile din cadrul grupului de lucru pe tema „Energie și Conectivitate”, în continuarea discuțiilor pe aceeași temă co-prezidate de România și Norvegia la reuniunea de la Granada.
Una dintre temele discutate de președintele Klaus Iohannis a fost și nevoia susținerii legăturilor cu Ucraina și Republica Moldova, în scopul facilitării integrării celor două state în Uniunea Europeană.
Președintele României:
- a arătat că demersurile de întărire a cooperării în domeniul energiei și al conectivității reprezintă obiective esențiale pentru consolidarea rezilienței naționale și europene, într-un context marcat de provocarea gestionării schimbărilor climatice, dar și de evoluții precum cele din Ucraina, care au reconfirmat nevoia de acțiune pentru a limita dependențele strategice.
- a evidențiat eforturile României în susținerea acestor domenii, precum și rolul țării noastre la nivel regional, inclusiv printr-o implicare mai activă în proiectele la Marea Neagră.
- a subliniat importanța consolidării conexiunilor energetice la nivel național și regional și al dezvoltării infrastructurii energetice, care pot avea o contribuție majoră la consolidarea independenței energetice la nivel european.
- a făcut referire la obiectivul de dezvoltare a interconexiunilor dintre sistemul național de transport al gazelor naturale și sistemele similare din state precum Bulgaria, Ungaria și Austria.
- a pledat pentru necesitatea unei susțineri active a conectivității în relația cu Ucraina și Republica Moldova, atât pentru consolidarea rezilienței acestora, cât și în scopul facilitării integrării lor în contextul lansării recente a negocierilor de aderare la UE cu cele două state.
În marja reuniunii a avut loc o întâlnire a liderilor din România, Marea Britanie, Polonia, Franța și Germania cu Președintele Maia Sandu.
CITEȘTE ȘI: