Klaus Iohannis, prezent la un summit crucial pentru viitorul UE. Șeful statului va pleda pentru aderarea Republicii Moldovei și Ucrainei
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de miercuri până vineri, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest şi la Consiliul European, context în care va susţine luarea unor decizii privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, „progresele substanţiale făcute de cele două state în ceea ce priveşte reformele trebuind să fie recunoscute adecvat de către Uniunea Europeană.”
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va susţine acordarea statutului de candidat pentru Georgia, precum şi deschiderea negocierilor de aderare cu Bosnia şi Herţegovina, la momentul realizării progreselor necesare respectării criteriilor de aderare. El va insista, totodată, pe accelerarea procesului de aderare a statelor din Balcanii de Vest.
Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest va avea loc miercuri şi va aborda evoluţiile înregistrate de la ultima reuniune în acest format, care a avut loc la Tirana, în decembrie 2022, şi sprijinul oferit statelor din Balcanii de Vest de către Uniunea Europeană.
Summit-ul va prilejui și discuţii ale liderilor privind abordarea provocărilor comune şi consolidarea parteneriatului şi a cooperării UE – Balcanii de Vest în actualul context geopolitic, inclusiv din perspectiva impactului războiului Rusiei împotriva Ucrainei la nivelul partenerilor regionali.
Klaus Iohannis va reitera sprijinul ferm al României pentru perspectiva europeană a regiunii
Preşedintele va sublinia că extinderea este, înainte de toate, „o oportunitate de creştere şi dezvoltare, care ar trebui să aducă mai multă unitate pe continentul european, o convergenţă îmbunătăţită, precum şi politici sectoriale puternice, care să asigure beneficii pentru toţi cetăţenii europeni”.
În cadrul discuţiilor vor fi abordate teme deosebit de importante şi complexe, printre care extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021 – 2027, sprijinul pentru Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea, migraţia, precum şi viitoarea Agendă Strategică a UE.
În ceea ce priveşte revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, preşedintele Iohannis va pleda pentru o abordare care să promoveze echilibrul de finanţare între angajamentele deja asumate şi noile priorităţi de pe agenda europeană şi care să nu implice reduceri ale fondurilor pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, precizează sursa citată.
Referitor la discuţiile privind măsurile de susţinere pentru Ucraina, în contextul războiului, preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea adoptării unui pachet cuprinzător de sprijin.
Discuții și despre situația aprinsă din Orientul Mijlociu
Cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu, Klaus Iohannis va insista pe necesitatea implicării sporite a Uniunii Europene în regiune în vederea protecţiei civililor
De asemenea, în ceea ce priveşte viitoarea Agendă Strategică, preşedintele Iohannis se va pronunţa pentru continuarea reflecţiei şi a dezbaterilor în vederea adoptării, până în vara anului 2024, a viitoarei Agende Strategice a Uniunii şi va reitera necesitatea formulării priorităţilor pentru următorul ciclu instituţional, care trebuie să reflecte consolidarea unităţii UE şi a încrederii între statele membre UE.
CITIȚI ȘI: