Klaus Iohannis va participa la Adunarea Generală a ONU, care va avea loc săptămâna viitoare, la New York
Președintele Klaus Iohannis, va conduce, între 20 și 21 septembrie 2022, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii.
Participarea Președintelui României la sesiunea din acest an va constitui o oportunitate de evidențiere a poziției țării noastre cu privire la actualele provocări globale, în contextul agresiunii ilegale și neprovocate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care necesită solidaritate, unitate și reacție rapidă, bazate pe respectarea dreptului internațional, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Iohannis va avea o și întrevedere bilaterală cu Președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass.
Programul Președintelui României cuprinde, totodată, o serie de evenimente formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.
Vizita Președintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale Americii va include și o deplasare la San Francisco (California) în perioada 22-23 septembrie 2022. Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu membrii comunității românești.
De asemenea, Președintele României se va întâlni cu reprezentanți ai conducerii unor companii din domeniul tehnologiilor inovative.
Președintele Klaus Iohannis va evidenția, de asemenea, în cadrul intervenției sale naționale, necesitatea unor soluții comune în ceea ce privește celelalte provocări la nivel global precum securitatea energetică, schimbările climatice, securitatea alimentară și accesul la educație.
„Tema celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU o constituie „Soluțiile prin solidaritate, sustenabilitate și știință”. Totodată, printre prioritățile sesiunii de anul acesta se vor afla pacea și securitatea umană, dezvoltarea durabilă, principiul „a nu lăsa pe nimeni în urmă”, incluziunea socială, securitatea cibernetică, drepturile omului, biodiversitatea, managementul apelor și gestionarea provocărilor globale, precum schimbările climatice și pandemia de COVID-19, pe baza datelor științifice.
Segmentul de dezbateri generale la nivel înalt debutează la data de 20 septembrie 2022, acesta marcând cel mai important eveniment internațional anual de diplomație multilaterală.
Președintele României va susține marți, 20 septembrie 2022, în prima zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale, intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU”, se precizează în comunicat.
Totodată, la invitația Președintelui Consiliului European, Charles Michel, a Președintelui Republicii Senegal și Președinte al Uniunii Africane, Macky Sall, a Președintelui Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, și a Secretarului de Stat al SUA, Antony Blinken, Președintele Klaus Iohannis va participa la Summitul global dedicat securității alimentare (Global Food Security Summit). Cu acest prilej, Președintele României va transmite un mesaj privind eforturile țării noastre de a sprijini tranzitul cerealelor din Ucraina și de a răspunde preocupărilor la nivel global privind evitarea unei crize alimentare.
În marja Adunării Generale a ONU, va avea loc, de asemenea, Summitul Transformării Educației (Transforming Education Summit-TES), în cadrul căruia Președintele României va transmite un mesaj video în care va face referire la o serie de angajamente ale României în domeniul educației, în linie cu obiectivele Summitului. La inițiativa Președintelui Klaus Iohannis, România co-prezidează linia tematică „Profesorii, predarea și cariera didactică”, din cadrul acestui Summit.