VIDEO | Klaus Iohannis, vizită OFICIALĂ în Ungaria. Este o premieră în ultimii 14 ani! Agenda discuțiilor cu Katalin Novák
This browser does not support the video element.
Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, miercuri, o vizită oficială în Ungaria, la invitația președintelui Katalin Novák.
UPDATE 12:15
Președintele Iohannis a ajuns la Budapesta, aici unde a fost întâmpinat la Palatul Prezidențial Sandor de omologul maghiar, Katalin Novák.
„Aștept cu nerăbdare să discut cu președintele Katalin Novák, privind consolidarea în continuare a parteneriatului nostru strategic și a dialogului bilateral în beneficiul cetățenilor noștri, indiferent de originea lor etnică”, a transmis Klaus Iohannis.
Știrea inițială:
Aceasta este prima vizită a unui președinte român la Budapesta în ultimii 14 ani. Cei doi vor analiza situația actuală la nivel regional, european și global.
”Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de Preşedintele Românei în septembrie 2023”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Este prima vizită la nivel de șef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani și ”reprezintă o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic şi despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum şi despre modalităţile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, transmite sursa citată.
”Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022”, a mai Administrația Prezidențială.
Potrivit anunțului, Iohannis va arăta, la Budapesta că ”Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie. Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”.
”Preşedintele României va reitera interesul şi deschiderea părţii române pentru o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria, stat vecin membru UE şi aliat NATO, în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit instituției, cei doi lideri de stat vor analiza situația prezentă la nivel regional, european și global, în contextul războiului ilegal şi neprovocat, declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicaţiile securitare, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie.
”În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova. În ceea ce priveşte agenda europeană, Preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024”, se mai arată în comunicatul de presă oficial.
Sursa foto: Profimedia