Prima pagină » Actualitate » La mulți ani, Teodor Meleșcanu! Celebrul diplomat român împlinește, astăzi, 80 de ani

La mulți ani, Teodor Meleșcanu! Celebrul diplomat român împlinește, astăzi, 80 de ani

La mulți ani, Teodor Meleșcanu! Celebrul diplomat român împlinește, astăzi, 80 de ani

Teodor Meleșcanu împlinește, astăzi, 80 de ani, iar redacția GÂNDUL.RO îi urează ”La mulți ani!”

Născut în localitatea Brad din județul Hunedoara, pe data de 10 martie 1941, Teodor Meleșcanu a urmat cursurile Facultății de Drept din București, iar în anul 1966 a fost angajat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe.

Ulterior, cariera diplomatică a lui Teodor Meleșcanu a fost una cu adevărat impresionantă,  promovând succesiv, prin examene și concursuri, până la rangul de ambasador.

„12 ani, 4380 zile, 350040 ore, 62208000 clipe, atât am petrecut ca reprezentant al poporului în Parlamentul României. Dacă doar zece procente din acest timp (și vă asigur că au fost mult mai multe), au fost remarcabile, mă pot simți cel mai realizat si binecuvântat om; și chiar asa mă simt. Am participat la elaborarea, amendarea și votarea a sute de legi, care astăzi sunt coloana juridică a democrației românești. Niciodată nu m-am considerat un politician, ci un diplomat de carieră în slujba României și a românilor. Țara, poporul meu, mi-au oferit mult și sunt mândru că am putut să dau înapoi o parte”

Teodor Meleșcanu

Teodor Meleșcanu, doctor în științe politice și drept internațional la Universitatea din Geneva

 Teodor Meleșcanu a fost atașat diplomatic la Direcția Juridică a Tratatelor (1966-1970) și secretar III la Departamentul Organizații Internaționale, Secțiunea Tratate de dezarmare (1970-1978).

În această perioadă, a urmat și cursuri postuniversitare la Facultatea de Științe Economice și Sociale a Universității din Geneva (1967-1968) și la Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva (1967-1970), obținând, în anul 1973, onorantul titlu științific de doctor în științe politice și drept internațional la Universitatea din Geneva.

În orice funcție am fost, la orice dezbatere am participat, am avut un singur obiectiv: binele poporului meu. Niciodată nu am fost în slujba politicienilor momentului. Deși puterile mă țin mulțumită Lui Dumnezeu și văd că în democrații consolidate, la vârsta mea poți ajunge președinte de țară, am hotărât să nu mai candidez pentru un nou mandat de parlamentar. Las locul tinerilor, să-și dovedească devotamentul pentru România prin munca lor in Parlament. Sunt convins că vor face o treabă bună

Teodor Meleșcanu

Teodor Meleșcanu a fost detașat – între anii 1978-1985 – ca secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale de la Geneva. În 1985 revine în România, în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, acolo unde îndeplinește funcțiile de secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare (1985-1990), subsecretar de stat, șef al Departamentului America Latină, Asia și Africa (23 august 1990 – mai 1991) și secretar de stat (mai 1991 – 19 noiembrie 1992).

În anul 1990, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, Teodor Meleșcanu a fost promovat la rangul de consilier diplomatic, iar în 1992 la cel de ambasador.

Teodor Meleșcanu a candidat și la Președinția României

În guvernul condus de Nicolae Văcăroiu – în perioada 1992 – 1996 -, Teodor Meleșcanu a fost ministru de Externe al României, funcție pe care a deținut-o și în guvernul condus de Victor Ponta.

Teodor Meleșcanu a deținut și funcția de ministru al Apărării Naționale, în guvernul Tăriceanu, perioada aprilie 2007 – decembrie 2008, dar și pe cea de director al Serviciului de Informații Externe, fiind validat de Parlamentul României pe data de 28 februarie 2012.

A demisionat din funcția de director SIE pe data de 22 septembrie 2014, ulterior depunându-și candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2014.

Eu îmi voi continua activitatea didactică, academică și voi rămâne, atâta vreme cât trăiesc, un diplomat în slujba României”

Teodor Meleșcanu

O bogată activitate științifică

În afară de activitatea diplomatică și politică, Teodor Meleșcanu a desfășurat și o activitate didactică, predând la Facultatea de Științe Politice a Universității București, Catedra de relații internaționale și fiind titular al cursurilor „Drept internațional public”, „Securitate europeană” și „Principiile și practica diplomației”.

De asemenea, predă cursul „Teoria și practica negocierilor internaționale” la cursurile de masterat ale Facultății de Științe Politice a Universității din București și cursul „Drept internațional public” la cursurile de masterat ale Facultății de Istorie a Universității din București.

Nu în ultimul rând, Teodor Meleșcanu a publicat foarte multe lucrări legate de dreptul internațional și diplomație. Este vicepreședinte al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) din București, membru al Institutului de Studii Politice din București și al Institutului Român de Studii Internaționale (IRSI).

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele