La Stampa: Putin a fost operat de urgență. Două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască

Publicat: 16 05. 2022, 11:58
Vladimir Putin | Foto - Profimedia Images

Jurnaliștii italieni de la La Stampa citează surse apropiate Moscovei, dar și informații distribuite pe Telegram de un fost colonel din aparatul de securitate rus, potrivit cărora liderul rus Vladimir Putin ar fi fost operat de urgență.

Potrivit La Stampa, Putin este bolnav de cancer și starea lui s-a agravat după ceremoniile dedicate Zilei Victoriei din 9 mai, sărbătorită la Moscova cu mare fast, deși armata rusă pierde în fiecare zi războiul din Ucraina.

Vladimir Putin ar fi fost operat de urgență la o clinică din Moscova, unde o echipă de medici era deja pregătită să execute intervenția.

Mai mult, Putin ar avea două sosii care să joace rolul liderului rus, în eventualele apariții publice.

În altă idee, propagandiștii au pregătit filme menite să ilustreze o activitate „normală” a liderului de la Kremlin, în pofida stării sale de sănătate tot mai precare.

Sursa foto: Profimedia

Un oligarh rus susține că Putin ar suferi de leucemie: „Este foarte bolnav, unii dintre noi ne dorim să moară”

Vladimir Putin este „foarte bolnav și are leucemie”, a declarat un oligarh rus, sub protecția anonimatului.

Oligarhul a fost înregistrat în timp ce discuta despre starea de sănătate a lui Putin, cu un afacerist occidental, la mijlocul lunii martie, iar înregistrarea a fost obținută de cei de la New Lines, scrie independent.co.uk.

Noile afirmații survin la scurt timp după apariția „ștearsă” a liderului rus, la Parada Victoriei din 9 mai 2022. Putin nu-și mai poate controla „tremuratul” și s-a învelit cu o pătură la manifestația militară.

Oligarhul rus spune că Putin s-a operat la spate, pentru a elimina celulele canceroase, la scurt timp după ce a dat ordinul pentru invadarea brutală a Ucrainei, în cadrul așa zisei „operațiuni militare speciale”. Bogătașul adaugă că Putin ar fi „înnebunit”.

Oligarhul afirmă că Putin este foarte frustrat la Moscova, referitor la starea economică și mulți oligarhi speră ca Putin „să moară”.