La un pas de tragedie! Un pacient de 85 de ani a căzut de la etajul doi al spitalului din Drobeta

Publicat: 11 11. 2022, 16:29
Actualizat: 11 11. 2022, 16:32
Foto: Pexels.com

La un pas de tragedie! Un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost la un pas să își piardă viața după ce a căzut de la etajul doi al Spitalului Județean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

Bătrânul era internat pe secția de Chirurgie.  Spitalul era în reabilitare și, în cădere, bărbatul a rămas agățat într-o schelă amplasată lângă peretele clădirii. Se pare că bărbatul nu a avut intenția să se arunce, ci a confundat geamul cu ușa.

Din fericire, bătrânul nu a suferit răni grave. ”Un pacient care se afla într-un salon, post-operator la şase zile, care prezenta o stare de agitaţie. Considerăm că a confundat uşa. Voia să iasă pe uşă, în schimb a ieşit pe geam. Nu a căzut efectiv, ci a rămas suspendat între geam şi schelă. Pacientul este stabil şi nu pune niciun fel de problemă ca urmare a acestei căzături. Este monitorizat şi de medicii psihiatri. A fost cumva suspendat la o distanţă de aproximativ un metru şi jumătate, între etajul doi şi etajul unu. Medicii de gardă şi asistenţii din secţie l-au preluat imediat pentru a fi investigat şi dus în Secţia de Terapie Intensivă”, a explicat dr. Elena Bololoi, directorul medical al Spitalului Judeţean Mehedinţi, potrivit stiridecluj.ro

Ce spun autoritățile

”La data de 11 noiembrie a.c., ora 3.30, Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, de 85 de ani, s-a aruncat în gol de la etajul 2 al Spitalului Județean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat, de 85 de ani, pacient la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean, s-a aruncat în gol de la etajul 2 al unității spitalicești, căzând pe plafonul etajului 1. Ca urmare a căderii în gol, bărbatul a suferit mai multe leziuni, care ar fi putut fi provocate din cădere de la înălțime”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.