LACUL glaciar spectaculos de pe Transfăgărășan. E aproape de Bâlea, dar puțini români știu de el
România este lină de locuri absolut fabuloase, care îți taie repirația, fiind de o frumusețe aparte.
Însă, multe dintre aceste locuri absolut superbe nu sunt cunoscute de către români sau prea puțin cunoscute. Un loc superb, de care puțină lume știe, este și Lacul Capra, unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare din țară.
Lacul se află pe versantul sudic al Masivului Făgăraş, la o altitudine de 2.230 de metri, având o suprafaţă totală de aproape două hectare și are o adâncime de circa 11 metri.
Lacul Capra este unul dintre cele mai importante obiective din Transfăgărășan și se poate ajunge doar pe jos. De la Bâlea Lac pornește un traseu marcat cu triunghi albastru, pe o potecă abruptă, care se poate face între 45 de minute și o oră.
”De la noi, din Sud, urcă două trasee. Unul marcat cu o cruce albastră care pleacă de la Baza Salvamont Cota 2.000 și ajunge la lac și mai este unul, marcat cu o bandă albastră, care urcă de la Cabana Capra, trece pe lângă Transfăgărășan și ajunge la lac. Dinspre Nord se ajunge pe o potecă mai abruptă, chiar de la Cabana Bâlea Lac, pe un traseu marcat cu triunghi albastru. Acestea sunt trasee care duc direct acolo. Toate sunt recomandate numai vara pentru că iarna au porțiuni foarte tehnice și nu este cazul. Sunt foarte multe avalanșe”, a precizat Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş.
Deși drumul până la Capra nu este pentru oricine, atunci când ai ajuns, priveliștea este spectaculoasă. Din Lacul Capra pleacă pârâul Capra, care în doar câțiva metri formează un alt lac mic, Căprița. Mai departe, pârâul coboară spre sud și chiar înainte de Transfăgărășan formează Cascada Capra.
În lacurile din zona alpină, pescuitul și scăldatul sunt interzise atât pentru siguranţa oamenilor, cât și a animalelor acvatice. De altfel, nu este permis ca turiştii să se spele cu detergent sau săpun în aceste ape sau să spele vasele sau hainele în ele, pentru că vor polua lacurile.