Laptele de BIVOLIȚĂ, care e mai sănătos decât cel de vacă, este din ce în ce mai căutat de clienți. Cu cât vând litrul fermierii români
Bivolii sunt pe cale de dispariţie în România, iar fermierii spun că e mai simplu şi mai ieftin să crească vaci, deşi cererea pentru lapte sau mozzarella de bivoliţă există, iar produsele nu sunt deloc ieftine.
În urmă cu ceva timp, în localitatea Suciu de Jos, din judeţul Maramureş, erau aproape 600 de bivoli, iar acum au mai rămas 60 și doar câteva familii se mai ocupă de creşterea lor.
„Numai noi îi ţinem pentru că ne sunt dragi. Unul tânăr dacă nu îi iese banul, nu stă lângă ei. Nu se rentează, la 50 de bivoli trebuie 30 de milioane, un salariu minim”, a precizat un localnic pentru Observator TV.
Alţi săteni se declară mulţumiţi, chiar dacă este mult de muncă.
„E rentabil, după pensia mică, mai adunăm ceva, cât de cât. Cât costă un litru de lapte? 4,50 la stat. La abonaţi 5,6 lei”, spune o altă localnică.
Fermierii afirmă că, deşi laptele de bivoliţă este la mare căutare, e mult mai simplu să crească vaci. Dau până la 25 de litri de lapte, faţă de maximum 10. În plus, şi subvenţia de la stat e mai mică.
Tocmai de aceea, în pieţe doar în câteva magazine mai găsim lapte şi brânzeturi de bivoliţă.
„Le consumăm, dar sunt foarte rare. Îmi place ernorm de mult smântâna de bivoliţă,dar nu o găsim. Mai găsim şi cu lapte de bivoliţă, dar e foarte rar”, spune un client.
„Avem mozzarela de bivoliţă, smântână, urdă. Cam toate sunt foarte cerute”, se laudă un vânzător.
Iar produsele lactate din lapte de bivoliță sunt foarte sănătate, potrivit specialiștilor.
„Conține o cantitate importantă de proteine, cu o valoare biologică foarte bună. Mai mult calciu, cu 50% mai mult decât laptele de vacă. Mai puţin colesterol, cu 30-40%”, explică Iulia Trif, medic nutriționist.
Un kilogram de mozarella din lapte de bivoliță costă 80 de lei, în timp ce aceeași cantitate de urdă, burduf sau telemea costă 60 de lei. Pentru un litru de lapte, cumpărătorii plătesc 15 lei, iar pentru unul de smântână 50 de lei.