Larisa, mama fetiței decedate în tragicul accident din Oradea, a murit chiar în ziua înmormântării fiicei sale

Publicat: 14 11. 2021, 15:02
Sursă foto: bihon.ro

Larisa, mama fetiței care a murit, joi, într-un tragic accident rutier, a decedat duminică, în dimineața zilei în care fiica ei Anastasia a fost înmormântată.

Accidentul rutier s-a produs joi, 11 noiembrie, în jurul orei 13:18, pe DN79, în afara municipiului Oradea. În accident au fost implicate două autovehicule, un autoturism marca Volkswagen Bora și o dubiță.

Potrivit polițiștilor orădeni, vinovată de producerea accidentului este mama fetiței. Aceasta conducea spre Nojorid când a a pierdut controlul direcției și a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului violent, copila de 3 ani și jumătate a rămas încarcerată, pompierii reușind să o scoată din mașină, însă manevrele de resuscitare efectuate nu au avut succes.

Mama fetiței a suferit multiple traumatisme şi a fost internată, în stare critică la spital. Duminică, Larisa a pierdut lupta cu viața, chiar în ziua înmormântării fiicei sale.

Femeia era în comă

Medicul șef UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, declara în urmă cu trei zile, că femeia de 30 de ani din Nojorid este în stare gravă.

E în stare foarte gravă. Este în comă asistată respirator, are traumatisme multiple aproape pe fiecare segment al corpului, cap torace, abdoment, fracturi la nivelul membrelor”, a declarat dr. Hadrian Borcea pentru Bihon.ro.

În total 6 persoane, între care şi doi minori, au fost implicate în cumplitul accident rutier produs, joi, pe DN79, pentru salvarea cărora au intervenit patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD B2, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Citește și FOTO| Ea e Mihaela, studenta la Drept ucisă de un șofer vitezoman. Tânărul care conducea un BMW s-a izbit de un stâlp, în Buzău