Prima pagină » Actualitate » UPDATE | Larisa, o tânără studentă și educatoare, a murit pe loc în accidentul teribil din Buzău în care a decedat și un operator Digi Sport

UPDATE | Larisa, o tânără studentă și educatoare, a murit pe loc în accidentul teribil din Buzău în care a decedat și un operator Digi Sport

Larisa, o tânără studentă și educatoare în vârstă de 19 ani, din comuna Rușețu, județul Buzău, a murit pe loc în accidentul teribil produs, noaptea trecută, la intrarea în Buzău. Al doilea șofer, care conducea o dubă, s-a stins la spital.

UPDATE – Șoferul dubei era operator la Digi Sport

Larisa conducea un autoturism Skoda Fabia, dinspre București înspre Buzău, atunci când a intrat în coliziune cu duba postului de televiziune Digi Sport care circula din sens opus. Primele date arată că Larisa ar fi circulat pe contrasens, pe o porțiune de drum drept iar impactul a fost devastator, scrie Adevărul.

Mașina tinerei a fost distrusă în totalitate, fiind transformată într-un morman de fiare, iar partea din față a autoutilitarei a fost distrusă. Larisa a murit pe loc, iar alte două persoane din mașina postului DIGI Sport au fost rănite. Ulterior, șoferul dubei a murit la spital.

Tragedia în care și-au pierdut viața doi oameni s-a produs marți seară, în jurul orei 21.00, când Sabin Nicolae, operator la DIGI TV, și un coleg al său se întorceau cu mașina de serviciu de la Galați, acolo unde făcuseră parte din echipa de transmisie a partidei de fotbal dintre Oțelul și Gloria Buzău din Liga 2.

După încheierea meciului, o altă mașină din carul TV a ales să se întoarcă la București pe ruta Slobozia, dar Sabin Nicolae a ales varianta Buzău-Urziceni, pentru a-l lăsa acasă pe colegul său în vârstă de 31 de ani, care locuiește în zona Fierbinți. Pe șoseaua Spătarului, duba celor de la DIGI Sport a fost lovită în plin de un autoturism Skoda Fabia, condus de tânăra din Rușețu

Sabin lucra la grupul RCS&RDS de peste 20 de ani, iar toate partidele de fotbal din ligile superioare erau transmise de el și de echipa sa. Avea 46 de ani, era căsătorit și avea o fiică în vârstă de 14 ani, potrivit sursei citate.

Știrea inițială:

Larisa se afla, noaptea trecută, la volanul unei mașini marca Skoda și conducea pe Șoseaua Spătarului din Buzău, pe drumul care face legătura între municipiul Buzău și comuna Spătaru.

Din motive deocamdată necunoscute, la un moment dat, autoturismul Larisei s-a ciocnit violent cu o autoutilitară, ambele vehicule fiind distruse în urma impactului.

În urma accidentului, două persoane și-au pierdut viața: Larisa, tânăra în vârstă de 19 ani, care a murit pe loc din cauza leziunilor incompatibile cu viața, și șoferul autoutilitarei, care a fost transportat la spital în stare gravă.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost internat în stare de comă la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, acesta a decedat. Pasagerul din autoutilitară, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a suferit multiple traumatisme, dar este stabilizat și se află în afara oricărui pericol.

Larisa, studentă și educatoare în Buzău

Larisa era studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și lucra ca educatoare la o grădiniță particulară din Buzău.

Autoritățile au deschis o anchetă în cazul accidentului tragic din Buzău, scrie antena3.ro.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și