Noi reguli din România! Pasagerii care au gripă sau alte boli contagioase vor fi DAȚI JOS din tren!

Publicat: 30 07. 2024, 12:37
Actualizat: 30 07. 2024, 12:37

Pasagerii cu gripă sau alte boli vizibile, care pot fi contagioase, nu vor mai putea călători cu trenurile CFR, potrivit noilor reguli stabilite prin cel mai recent regulament privind transportul pe căile ferate din România.

Aceste modificări au fost publicate recent în Monitorul Oficial.

Noile prevederi sunt disponibile acum și pe site-ul Ministerului Transporturilor, unde este detaliată cea mai severă regulă: călătorii cu gripă sau alte boli vizibile considerate contagioase vor fi dați jos din tren, indiferent de locul unde se află, pentru a proteja sănătatea celorlalți pasageri.

Pentru persoanele care se îmbolnăvesc pe parcursul călătoriei și necesită intervenții de urgență, acestea vor fi transportate până la prima stație, unde li se vor acorda îngrijirile necesare, conform Știri pe Surse.

Anterior, pasagerii cu boli contagioase aveau permisiunea de a călători cu trenul, însă erau obligați să rezerve întregul compartiment în care se aflau.