Legea Cazanciuc poate declasa România din topul DECESELOR rutiere în UE
România ar putea „să cadă de pe primul loc” al țărilor europene în cazul deceselor rutiere datorită noii legi care impune pedepse drastice pentru șoferii beți sau drogați, consideră inițiatorul Robert Cazanciuc. Șapte ani consecutiv țara noastră a avut cei mai mulți morți pe șosele din toată Europa, una din principalele cauze, pe lângă infrastructura rutieră deficitară, fiind alcoolul și drogurile. Legea Cazanciuc vine să completele legea Anastasia, care condamnă automat la închisoare cu executare șoferul beat sau drogat care a ucis pe șosele.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto.
Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani, a explicat Cazanciuc.
Proiectul de lege are ca obiect reglementarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în scopul îmbunătăţirii cadrului normativ din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi „pentru”, postează Cazanciuc.
Mulţumesc preşedintelui Camerei şi colegilor deputaţi pentru dezbaterile consistente şi votul de astăzi. Pe 11 decembrie anul trecut, proiectul legislativ care modifică prevederile articolului 66 din Codul Penal a fost votat cu majoritate în Senat. Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani”, a scris Robert Cazanciuc, marţi pe Facebook.
Senatorul PSD a mai spus că „este o mare realizare pentru mine pentru că, aşa cum am promis, am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morţi pe drumurile României, în încercarea de a o declasa de pe primul loc la decesele rutiere în Europa, în ultimii şapte ani”.
„După Legea Anastasia, a venit, iată, ţinându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care şoferii prinşi cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogaţi nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani”, a conchis Cazanciuc.