Legea dialogului social, adoptată în Parlament. Ce reacție a avut ministrul Budăi

Legea dialogului social, adoptată în Parlament. Ce reacție a avut ministrul Budăi
Legea dialogului social, adoptată în Parlament. Ce reacție a avut ministrul Budăi / Sursa FOTO: facebook.com/mariusconstantin.budai
Publicat: 23/11/2022, 15:21

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Legea dialogului social, un proiect dezbătut „ani de zile” de sindicate, patronate și clasa politică, după cum a remarcat ministrul Marius Budăi. Propunerea legislativă privind dialogul social a trecut cu 198 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă”.

46 de parlamentari s-au abținut de la vot.

Ce prevede Legea dialogului social

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor noi reglementări în domeniul dialogului social şi abrogarea Legii nr.62/2011.

Potrivit expunerii de motive, se preconizează înlăturarea disfuncţionalităţilor constatate în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale şi patronale, precum şi în ceea ce priveşte desfăşurarea dialogului social tripartit instituţionalizat, consolidarea rolului sindicatelor, redefinirea instituţiei reprezentanţilor angajaţilor, precum şi instituirea unei proceduri clare privind declanşarea, soluţionarea şi monitorizarea conflictelor colective de muncă şi a grevelor.

Proiectul prevede că „dialog social reprezintă toate formele de negociere, consultare sau schimbul de informaţii între reprezentanţii Guvernului, ai angajatorilor şi ai angajaţilor/lucrătorilor, în probleme de interes comun privind politica economică şi socială”.

Sindicatul este definit în această propunere legislativă ca o formă de organizare voluntară a angajaţilor/lucrătorilor în scopul apărării, susţinerii drepturilor şi promovării intereselor lor profesionale, economice, cultural-artistice, sportive sau sociale în relaţia cu angajatorul. Sectoarele de negociere colectivă sunt sectoarele economiei naţionale în care partenerii sociali convin să negocieze colectiv, care se stabilesc de către Consiliul Naţional Tripartit şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Ce drepturi au șomerii

Proiectul de lege mai prevede că „şomerii au dreptul să adere sau să rămână membri de sindicat”. Şomerii membri de sindicat nu vor fi luaţi în considerare la stabilirea numărului de membri de sindicat în raport de care se constată reprezentativitatea sindicatului. „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 10 angajaţi/lucrători din aceeaşi unitate sau de cel puţin 20 de angajaţi/lucrători din unităţi diferite ale aceluiaşi sector de negociere colectivă. Organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte normative şi administrative ale autorităţilor administraţiei publice sau hotărâri ale angajatorului/organizaţiilor patronale”, mai arată proiectul.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, dar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Legea Dialogului Social a fost adoptată de Parlamentul României după ani de zile în care sindicatele, patronatele și factorul politic au dezbătut acest act normativ. Le mulțumesc sindicatelor, patronatelor si parlamentarilor care au participat, în ultimele zile, la discuții pe această temă, la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, dar și în Parlamentul României, mai ales că Legea Dialogului Social este jalon în PNRR, cu termen de adoptare trimestrul patru din 2022”, a reacționat ministrul Marius Budăi printr-un mesaj postat pe Facebook.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Gratis pentru mii de proprietari de casă din România. Primesc și teren. Faci contract cu...
Amenzi mari pentru șoferii care nu respectă o regulă mai puțin cunoscută
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât plătește Australia pentru modernizarea submarinelor?