Legea PENSIILOR MILITARE, contestată de Avocatul Poporului, pe masa Curții Constituționale. Este așteptată o DECIZIE finală

Publicat: 17 12. 2024, 07:15
CCR, sursa foto Mediafax? Alexandru Dobre

Curtea Constituţională judecă, marți, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la Lgea pensiilor militare. Avocatul Poporului consideră că actul normativ încalcă mai multe prevederi constituţionale, printre care aprobarea cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei de finanţare şi nerespectarea egalităţii în drepturi, deoarece legea nu se aplică pensionarilor militar care ocupă funcţii în Executiv.

Avocatul Poporului a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.

În opinia Avocatului Poporului, sunt încălcate prevederile articolului 138 alineatul 5 din Constituţie, în ce privește imposibilitatea aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei de finanţare.

”Din examinarea procesului legislativ al Legii pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (21-x nr. 540/2024) observăm că Guvernul a fost pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de a întocmi fişa financiară în termenul legal de 45 de zile. Astfel, urmărind procesul legislativ de la Senat, observăm că fişa financiară a fost solicitată în data de 7.10.2024, termenul pentru transmiterea fişei financiare împlinindu-se în data de 20 noiembrie 2024. Cu toate acestea, propunerea legislativă a fost adoptată în data de 5 noiembrie 2024, cu mult înainte ca termenul în care Guvernul putea întocmi fişa financiară să se fi împlinit”, arată Avocatul Poporului în sesizarea trimisă Curții Constituționale a României (CCR).

Avocatul Poporului apreciază că îndeplinirea formală de către iniţiator a obligaţiei de a solicita fişa financiară, fără a aştepta împlinirea termenului de 45 de zile care să permită Guvernului să o întocmească, echivalează cu nerespectarea art. 138 alin. (5) din Constituţie.

Potrivit estimării realizate de Guvern, impactul lunar generat de actualizarea soldei de grad este estimat la aproximativ 130 de milioane de lei, iar cel general de actualizare a soldei de funcţie, la aproximativ 240 de milioane de lei, ceea ce duce la un impact bugetar lunar de aproximativ 370 de milioane de lei, a menționat Avocatul Poporului în sesizarea trimisă CCR.

Avocatul Poporului mai notează că această cheltuială nu a fost previzionată în bugetul de stat ”ceea ce denotă lipsa cooperării loiale între Parlament şi Guvern”.

Senatul a adoptat, pe 4 noiembrie, proiectul de lege privind pensiile militare de stat, cu 90 de voturi pentru şi 8 abţineri.


CITEȘTE ȘI: