Liberalii discută dacă aleg „Modelul Bacău” sau altă formulă de candidatură
Încă de dimineață, liberalii se întâlnesc să pună la punct detaliile campaniei electorale care se apropie. Alegerile locale mai pot aștepta puțin, însă cele europarlamentare le arată ceasul candidaților. Listele trebuie depuse până pe 11 aprilie.
Liberalii strâng rândurile și se întâlnesc să discute despre depunerea candidaturilor și semnăturilor pentru alegerile europarlamentare. Multe filiale încă nu au depus listele de semnături și nici nu și-au desemnat candidați. Însă, urgența rămân listele pentru europarlamentare, pentru că acestea au ca termen-limită 11 aprilie, spune europarlamentarul Rareș Bogdan.
Potrivit acestuia, sunt foarte multe filiale din țară care încă se mai gândesc la ce variantă să adopte, când vine vorba de alegerile locale.
Unii încă mai analizează dacă e mai ok să candideze cu PSD, după modelul Bacău, sau Brașov, sau Timiș. termenul nu e atât de strict, pentru că e 30 aprilie. Dincoace e mai problematic, că e 11 aprilie.
Rareș Bogdan a mai spus că întâlnirea de joi va fi și un prilej pentru a stabili care dintre liderii partidului: Nicole Ciucă, Rareș Bogdan și Lucian Bode își vor împărți traseele pe care să meargă în teritoriu, alături de candidații de la Locale. În plus, vor fi stabilite și detaliile pentru marile mitinguri, evenimente comune alături de omologii din țările europene, la care Rareș Bogdan va participa în calitate de candidat la alegerile europarlamentare. Acesta s-a declarat foarte optimist în privința scorului. Toate sondajele și barometrele politice arată că liberalii europeni își vor păstra numărul de mandate, ba chiar îl vor mări cu două sau trei.
După toate probabilitățile, ne păstrăm numărul de mandate, chiar creștem cu 2-3, după toate probabilitățile și barometrele, în timp ce socialiștii scad de la 154 la 130/135. În afară de România, Spania și Germania, au probleme.