Liberalii iau în calcul, pentru prima dată, renunțarea la Florin Cîțu din funcția de premier (SURSE)
Liberalii au discutat, luni seară, într-un format restrâns, pentru prima dată, despre înlocuirea lui Florin Cîțu din funcția de premier, după data de 25 septembrie.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, s-au analizat mai multe variante de premier, iar cel mai susținut ar fi Lucian Bode, actual ministru la MAI, care a preluat, în acest moment și Ministerul Justiției.
Însă, până la schimbarea lui Florin Citu din funcția de premier, liberalii trebuie să amâne citirea și votul pe moțiunea de cenzură depuse deja la sfârșitul săptămânii trecute.
O altă variantă de premier ar fi Rareș Bogdan, însă este cel mai puțin probabil să fie susținut, tocmai pentru că nu are sprijin atât de mare în partid, nu are susținerea celor din sudul țării și nici a Moldovei.
Lucian Bode ar fi susținut de Ardeal, iar după Congres ar ocupa și o funcție de prim vicepreședinte al partidului, deci va fi al doilea om în partid, ar avea și susținerea celor din Moldova și este agreat și de Palatul Cotroceni.
Orban invocă o decizie CCR care obligă la respectarea termenului de cinci zile pentru prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură
Președintele Camerei Deputaților a prezentat, marți,o decizie din 2010 a Curții Constituționale care obligă Parlamentul să respecte termenul de cinci zile pentru prezentarea și dezbaterea unei moțiuni de cenzură. Orban a anunțat că astăzi va comunica guvernului moțiunea de cenzură pentru ca ea să poată fi prezentată și dezbătută în plenul Parlamentului.
Augustin Zegrean, fost președinte CCR: Orban citește altă Constituție
Judecătorul Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a intervenit la A3, marți, după ce președintele PNL Ludovic Orban a invocat Constituția pentru a urgenta dezbaterea moțiunii de cenzură USR PLUS – AUR.
„Am impresia că domnul Orban citește altă Constituție, nu cea pe care o știu eu. Pentru că despre cele cinci zile nu scrie nicăieri în Constituție”, a spus Augustin Zegrean într-o intervenție telefonică la Antena 3. „Încerc să evit să mai vorbesc, pentru că eu spun ce scrie în Constituție și prin legi și ei fac cu totul altfel”, a mai zis acesta.
Întrebat dacă moțiunea poate fi „tergiversată” și să se ajungă până la Congresul de pe 25 septembrie, Zegrean a spus că: „Da, poate să fie. Au mai făcut asta. Probabil că asta vor să facă și de data aceasta. Nu e pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu respectă Constituția.”
„Ludovic Orban nu poate convoca ședința fără avizul Biroului Permanent. Aici nu e vorba de ședința Camerei Deputaților sau de ședința Senatului. Este ședința Camerelor reunite și există un Birou Permanent al camerelor reunite care are un regulament de organizare și de funcționare”, a subliniat Zegrean.
PNL ia în calcul să atace la Curtea Constituțională înștiințarea privind calendarul moțiunii de cenzură
PNL susține că doar conducerea Parlamentului poate stabili calendarul moțiunii iar președintele Camerei Deputaților nu are atribuții în acest sens, motiv pentru care ar urma să sesizeze CCR pe conflict între instituțiile statului (Guvern- Parlament).
Potrivit adevărul, PNL va ataca la CCR o eventuală stabilire a calendarului moţiunii de cenzură, decisă de şefii Camerelor fără acordul BPR.