Liderii UE solicită „acces complet” pentru o anchetă completă privind originea Covid-19

Publicat: 10 06. 2021, 16:38
Sursa foto: Shutterstock

Liderii UE au cerut joi o anchetă asupra originilor pandemiei COVID-19, identificată pentru prima dată în Wuhan, pe fondul criticilor aduse unei anchete inițiale a Organizației Mondiale a Sănătății.

Studiul OMS din ianuarie și februarie a fost „insuficient și neconcludent”, au declarat reprezentantii misiunii SUA la ONU  într-o declarație de luna trecută, transmite Reuters.

„Anchetatorii au nevoie de acces complet la tot ceea ce este necesar pentru a găsi cu adevărat sursa acestei pandemii”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferință de presă la Bruxelles.

Șeful Consiliului European, Charles Michel, a spus: „Lumea are dreptul să știe exact ce s-a întâmplat pentru a putea învăța lecțiile trecutului”.

Un draft de text care urmează să fie aprobat la Summit-ul UE-SUA. de săptămâna viitoare spune: „Cerem progrese în ceea ce privește un studiu transparent, bazat pe dovezi și condus de experți, organizat de OMS, cu privire la originea coronavirusului, care nu conține interferențe”.

Președintele american Joe Biden a cerut recent comunității serviciilor de informații să-și „dubleze” eforturile

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat în luna mai că agențiile de informații americane urmăresc posibilitatea unui accident de laborator în China.

Raportul OMS publicat la finalul lunii martie arăta că virusul a fost probabil transmis de la lilieci la oameni printr-un alt animal și că „un incident de laborator a fost considerată o variantă extrem de puțin probabilă”. Totuși, cercetătorii nu au reușit să stabilească exact cum a trecut virusul de la animal la om, ceea ce a dus la critici ale cercetării.

Diplomații UE au declarat că sprijinul UE pentru un nou studiu este în mare parte simbolic, întrucât blocul comunitar nu ar fi implicat direct.

Virusul a fost identificat pentru prima dată în orașul Wuhan din centrul Chinei la sfârșitul anului 2019.

Citește și: Donald Trump cere Chinei despăgubiri de 10.000 de miliarde de dolari: „Am avut dreptate în legătură cu laboratorul din Wuhan”