Liderul PMP Cristian Diaconescu, după ce Raed Arafat a anunțat suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale: „Răspunde cineva pentru eventualele victime?”
Liderul PMP Cristian Diaconescu a comentat anunțul șefului DSU, Raed Arafat, privind ordinul prin care managerii spitalelor cu paturi vor „suspenda internările pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații, care nu reprezintă urgențe, pentru 30 de zile”. Potrivit lui Diaconescu, Parlamentul României nu a aprobat o asemenea lege și un ordin al ministrului sau o hotărâre de guvern în acest sens sunt nelegale.
„Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că s-a emis un ordin prin care managerii unităţilor sanitare publice cu paturi vor “suspenda internările pentru intervenţii chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, pentru 30 de zile”.
Limitarea accesului la protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv dreptul la viaţă şi sănătate, înscrise în Constituţia României, poate fi dusă la îndeplinire numai prin lege aprobată de Parlamentul României.
Parlamentul României nu a aprobat o astfel de lege.
Prin urmare, un ordin al ministrului sau o hotărâre de guvern în acest sens sunt nelegale.
De aceea atacarea în instanţă, de îndată, a acestor demersuri guvernamentale este imperios necesară pentru că nu există nici un motiv justificat de a îngrădi dreptul la viaţa şi sănătatea cetăţeanului român.
Până la o pronunţare definitivă a justiţiei în această cauză răspunde cineva de eventualele victime ale acestei decizii?”, transmite liderul PMP Cristian Diaconescu.