Ligia Deca, ANUNȚ important pentru elevi: ”România va putea citi mai mult, prin Programul Naţional ‘O carte pentru fiecare’”
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că toţi elevii din școlile din România vor avea acces la noile apariţii literare prin programul naţional ”O carte pentru fiecare”, care va fi înfiinţat prin Legea învăţământului preuniversitar.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației pe pagina sa de Facebook.
”Rolul școlii este esențial în a insufla copiilor dragostea pentru lectură. De aceea, fiecare elev din România va putea citi mai mult, prin Programul Național „O carte pentru fiecare”, care va fi înființat prin Legea învățământului preuniversitar. În acest fel, ne asigurăm că toți elevii vor avea acces la noile apariții literare. Așa cum am mai spus, este important ca toți copiii și tinerii să fie ghidați în lumea cărților, pentru a se dezvolta și pentru a descoperi noi universuri”, a explicat Ligia Deca.
Proiectul Legii învățământului preuniversitar
– creșterea calității în educație și reducerea analfabetismului funcțional. „Conform studiului PISA, 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice, respectiv în domeniul științelor, sub nivelul minim de performanță. Nu pot utiliza gândirea logică în situații cotidiene sau nu pot explica fenomene/procese științifice familiale.”
– în cazul copiilor de 15 ani, 4 din 10 elevi au competențe de lectură sub nivelul minim de performanță, adică citesc un text și nu pot trage ușor concluzii.
– doi din 10 elevi nu au promovat examenul de bacalaureat.
– liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar. „Profesia didactică necesită studii superioare. Am mers pe varianta în care să păstrăm, în cadrul liceelor pedagogice, specializarea de pedagogia a învățământului primar, iar pentru a avea drept de practică, învățătorii trebuie să parcurgă o licență dedicată.”
– se înființează Corpul de mentorat și licențiere didactică. „Creștem sprijinul pentru cadrele didactice. Vom generaliza masteratul didactic, dar nu în forma pe care o știm astăzi. Este unul care include 80% practică. Pentru a-l face atractiv, vom acorda o bursă lunară egală cu salariul mediu brut, adică salariul unui debutant.”
– pentru școlile mici se va promova o licență didactică cu dublă specializare. „Ne va ajuta să avem profesori calificați pe mai multe domenii înrudite.”
– procesul de licențiere, care înlocuiește procesul e definitivat de până acum, atestă competențele profesorilor și oferă dreptul de practică, faza următoare fiind titularizarea
– formarea continuă se modifică. ”O dată la 5 ani, cadrele didactice vor trebui să obțină 15 credite transferabile ECTS (Sistemul European de Credite Transferabile). Ele pot fi luate în calcul și pentru alte programe de formare.”
– se înființează Centrul național pentru formare și dezvoltare în cariera didactică
– salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. „Această prevedere este inclusă în legile educației și avem sprijinul coaliției pentru a o pune în practică”.
– norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani
– se acordă o primă de două salarii de bază cadrelor didactice care se pensionează
– cresc bursele. „Bursa de merit crește de la 200 de lei pe lună la 450 de lei pe lună. Bursele pentru olimpici vor fi de 700 de lei pe lună. Permitem ca cei cu performanțe școlare înalte să promoveze 2 ani de studii într-un singur an școlar”
– elevii care câștigă medalii la sporturi olimpice organizate de Federațiile sportive naționale vor beneficia de burse de merit
– Evaluarea Națională rămâne în forma de până acum
– Bacalaureatul se pliază pe fiecare profil. Vor fi două probe de competențe lingvistice, de limbă străină, pentru a crește potențialul de angajare
– va exista Bacalaureatul tehnologic, pe care liceele tehnologice îl așteaptă de multă vreme
– 10% din locurile de la liceu vor fi dedicate cu prioritate elevilor de etnie romă
– se dorește ca programul „masă caldă” să fie extins pentru cel puțin un milion de copii. „Este o investiție majoră, dar, din toate studiile, am văzut că acest program asigură o retenție școlară foarte bună și ajută la prevenirea abandonului școlar”
– sistemul de transport a fost regândit. „Indiferent de modul utilizat, elevii să aibă asigurate sumele necesare pentru transport. Unde nu avem transport public prin curse regulate, se va merge pe varianta de sumă forfetară lunară din bugetul Ministerului Educației către Direcțiile județene de învățământ, apoi către școală și apoi direct către elev”
– s-a introdus o prevedere prin care profesorii cercetați pentru violență împotriva elevilor să nu mai desfășoare activități didactice cu elevii, cu păstrarea drepturilor salariale, pentru că dreptul la muncă nu poate fi negat, constituțional.