Lilieci FILMAȚI în secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Oltenița: „Mânca-v-aş sufletul vostru! 2024!” / REACȚII, acuzații și verificări
Liliecii fac, din nou, probleme într-un spital din România! Imagini în care se vede cum lilieci zboară într-un salon de spital au fost distribuite în spaţiul public, persoana care filmează susţinând că situația cu pricina are loc Spitalul Municipal Olteniţa. Conducerea unităţii sanitare confirmă că în unul dintre saloane au intrat lilieci, subliniind că mamele şi copiii internaţi în respectivul salon au fost mutaţi imediat, iar salonul a fost dezinfectat şi igienizat.
„La spital, pe secţia de pediatrie. Ne culcăm cu ce or fi ăştia, cu lilieci, mânca-v-aş sufletul vostru! 2024!”, spune o femeie, în timp ce filmează liliecii care zboară prin salon.
Managerul spitalului subliniază că cel mai probabil liliecii au intrat în salon venind din vegetaţia crescută pe terenul din jurul spitalului. În imaginile publicate online de calarasipress.ro se vede cum lilieci zboară într-un salon de spital.
„Vom face verificări pentru a vedea de unde ar fi putut veni”
Managerul spitalului, Ion Câmpeanu, a declarat pentru News.ro că imaginile au fost filmate sâmbătă seară, în jurul orei 20:30, când doi sau trei lilieci au intrat şi au rămas câteva minute într-un salon destinat copiilor şi amplasat într-un pavilion vechi al spitalului.
„Sunt filmate la noi, într-un pavilion din anii 80 pe care de doi ani îl modernizăm. În prezent avem un program de eficienţă energetică prin care am schimbat tâmplăria. Incidentul s-a petrecut sâmbătă la ora 20:30, geamul oscilobatant era deschis şi prin fanta aceea au intrat doi sau trei lilieci timp de două minute, până s-a sesizat asistenta de tură, i-a dat afară, după care a mutat pacienţii, erau două mămici cu copii, i-a mutat în alt salon”, a declarat managerul spitalului.
Conform managerului Ion Câmpeanu, salonul a fost igienizat şi dezinfectat. Acesta a precizat că faţada salonului este în schimbare, vechiul acoperiş a fost schimbat în urmă cu un an.
„Probabil aveau cuibul în vecinătate, în vegetaţie şi au intrat atraşi de lumina din salon. Vom face verificări pentru a vedea de unde ar fi putut veni”, a precizat Ion Câmpeanu, potrivit sursei citate.
Pompierii au prins zeci de lilieci care au pătruns în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași
Reamintim că acum ceva timp și secția de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a fost invadată, fiind nevoie de intervenția și de mobilizarea imediată a ISU, pentru ca zecile de zburătoare intrate în spital să fie prinse.
Liliecii au intrat în holul casei scării de la intrarea principală a secției, după ce au pătruns printr-o fereastră lăsată deschisă, potrivit informațiilor transmise de Ziarul de Iași.
Reprezentații spitalului au chemat pompierii și Garda de Mediu, iar accesul în Secția de Cardiologie a fost temporar limitat.